Răzbunarea - a doua parte

IGOR: Îngăduie-mi să observ că şi substragerea dumitale din afacerea asta este tot o iluzie. Da, vei rezolva cu putregaiul, cu mine, nu sunt chiar putred, dar fie. Însă soluţia asta îţi micşorează într-o măsură încă şi mai mare lumea pe care ţi-o revendici. Vei fi tu eroul principal, nimeni altcineva. Şi vei fi tu de acum, nu acela din amintirile tale. Acum, când îndrepţi pistolul împotriva unui bătrân şi, nu ştiu dacă ai băgat de seamă, ne aflăm într-un subsol împuţit de bloc, uite, la câţiva metri în spatele tău se află şi oasele unui şobolan. Chiar eu l-am strivit acum câteva luni. Nu este un peisaj tocmai măreţ pentru un erou şi chiar peisajul ăsta îţi va rămâne în minte de acum încolo, nicidecum copilăria senină de care vorbeai.

VLADIMIR: Crezi că îmi poţi întoarce hotărârea, punând totul pe seama unei pretinse dorinţe a mea de spectacol? Poate este un spectacol, dar unul al dreptăţii înfăptuite şi este unul atât de puternic, încât nu are nevoie de niciun decor. Spune-mi, ce decor există în imaginile infernului de pe pereţii bisericilor? Niciunul! Sunt râuri de foc, un monstru cu gura deschisă care înghite păcătoşii, iar ei, păcătoşii, sunt goi şi scofâlciţi, ridicoli în răul lor, aşa cum eşti şi tu aici. Al tău este subsolul ăsta infect şi cadavrul şobolanului, eu doar îţi voi da un brânci să ajungi mai repede în gura monstrului.

IGOR: Mda, nu este o destinaţie prea fericită. Obişnuiam să îmi fac concediile în staţiuni balneare cu ape sulfuroase, dar acolo par să fie ape ceva mai fierbinţi. Nu m-ai înţeles însă foarte bine sau probabil eu nu m-am exprimat tocmai potrivit. Nu poţi cere virtuţi oratorice unui om cu pistolul la tâmplă. Voiam să-ţi spun că lumea ta va deveni o împărăţie a egoismului, egoism care nu are o reputaţie prea bună, nu-i aşa? Vei fi tu fără toate, fără mine, fără sora ta rămasă în continuare victimă, fără şobolanul ăsta mort. Îl preiau eu, nu mă deranjează. Spune-mi însă ce mai înseamnă dreptatea în cazul ăsta? Mai poţi poza într-un înger al dreptăţii, când îţi rezolvi nişte probleme atât de personale, poate chiar mai personale decât neliniştile mele sexuale târzii pe care încercam să mi le soluţionez cu sora ta? Nici măcar nu eram singur atunci, era şi Kostea cu mine, Dumnezeu să-l ierte. Îmi închipui că nu-ţi vezi egoismul pentru că lupţi pentru altul, pentru sora ta, dar chiar şi aşa, rămâne o problemă personală, una de familie. Şi nici măcar nu lupţi împotriva cuiva, eu zac aici neputincios la picioarele tale. Te lupţi numai cu hotărârea ta de a mă ucide, din nou a ta.

VLADIMIR: Nu-i ceva atât de personal. Da, este sora mea, pe care de altfel nu am văzut-o de mulţi ani, dar nu am de gând să te omor pentru ca ea să afle şi să mă felicite. Nu ştiu mai nimic despre ea, nu mi-a făcut confesiuni, nu mi-a vorbit despre tine, despre alţii, despre ce vrea de la viaţă. Despre nimic. Dacă s-ar fi petrecut toate astea, ai fi putut spune cu ceva îndreptăţire că lupt pentru o cauză personală, de familie. Doar am văzut-o. Încă eram adolescent, cred. Când creşti şi devii adolescent, femeia provoacă probleme oftalmologice, mai degramă decât sexuale.

IGOR: Din cauza asta porţi ochelari?

VLADIMIR: Începi să le vezi altfel. Îţi ştiai mama plină, mare, apoi o vezi ca pe o structură de care atârnă părţile comune tuturor femeilor şi este ceva gol pe dinăuntrul structurii, pentru că toate părţile abia descoperite în dorinţele tale sexuale nu pot fi unite într-o imagine sexuală. Şi nu numai atât. Părţile astea atârnate, deşi sunt ale ei, par să vină din altă parte, de la celelalte femei, aşa încât nu mai poate fi pe deplin propria ta mamă, nu o mai poţi privi aşa.

IGOR: Complici lucrurile. Dacă îmi permiţi să îţi povestesc despre experienţa mea, lucrurile au fost mai simple. La un moment dat, am început să-mi pândesc mama goală prin gaura cheii, m-a prins tata, mi-a dat una peste ceafă şi m-a ameninţat că mă calcă în picioare dacă mai încerc să pândesc vreodată... ştii... mamei.

VLADIMIR: Nu este nimic simplu aici, dar, recunosc, cei mai mulţi simplifică problema asta de vedere. Ei pretind că există două categorii: femeile pe care îţi este îngăduit să le priveşti sexual şi celelalte, de la care îţi întorci privirea. Nu-i aşa. Am văzut-o odată pe sora mea schimbându-se, probabil împins de curiozitatea vârstei.

IGOR: O curiozitate care durează toate vârstele.

VLADIMIR: Ascultă-mă! Tocmai îţi motivez condamnarea. I-am văzut picioarele slabe şi albe, sânii încă de copilă. Şi ştii? Am descoperit atunci că omul aşa este, nu numai femeia: slab şi alb. Că nu este îngăduit să ne atingem de el pentru că este slab şi alb. Alb, fiindcă este de neatins, este ca zăpada necălcată pe care o căutam când eram copil. Nouă, bărnaţilor, omul ni se poate arăta aşa prin femeie, mie prin sora mea, pentru că atracţia sexuală este cea care ne împinge spre alţii. Dar, mi-am spus: „Stai puţin, dintotdeauna ştiam că omul este aşa. Chiar eu eram aşa când îmi frecam mâinile unele de celelalte încercând să mi le încălzesc când îngheţau din cauza jocului cu bulgării de zăpadă, slabe şi de neatins erau şi picioarele mele când mă încălţam cu greutate, la fel erau şi mâinile colegilor pe care le strângeam.” Şi toţi sunt aşa, şi toţi ştiu asta, dar omul slab şi de neatins se arată cel mai limpede astfel când este siluit de un altul. Siluitorul, cum eşti şi tu, nu vrea să folosească o femeie din categoria femeilor pe care le poate privi sexual, ci vrea să murdărească omul slab şi de neatins din toţi. Asta este vina ta, iar pentru asta am de gând să te împuşc.

IGOR: Dar eu nu sunt slab şi alb? Uită-te bine, mi-a albit chiar şi părul.

VLADIMIR: Nu, tu urmează să fii din nou aşa abia prin condamnarea la moarte. Multă vreme am privit cu oroare descrierile execuţiilor, picturile, filmele...

IGOR: Din nou filmele, ţi-am spus eu că...

VLADIMIR: Şi-mi ziceam că greşesc. Din scena răstignirii, eu ţineam cu amândoi tâlharii, nu numai cu tâlharul convertit pe cruce. Abia mai târziu m-am dumirit că uneori răul din om nu poate fi scos decât odată cu viaţa lui. Omul care face rău împotriva omului nu poate deveni om decât mort. Numai aşa va fi din nou slab şi alb, chiar şi oasele îi vor fi albe.

IGOR: Omul şi omul care devine om, omul, iarăşi omul... Sună ca o încâlceală teologică medievală. De altfel, concepţia asta a ta te-ar face un bun inchizitor. Şi inchizitorii credeau că reuşesc să scoată creştini buni din vrăjitoarele şi ereticii aruncaţi pe rug. Greşeşti.