Categorii

Sunday, February 12, 2017

Cultură şi mitologie(7): Mit şi literatură



Cultură şi mitologie

7.
Mit şi literatură


            Vom lua literatura în sensul de creaţie ficţională. Apariţia ei sub forma basmelor transmise oral este datată în vremuri îndepărtate ale omenirii, preistorice, dar totuşi sunt ulterioare miturilor, lucru dovedit de existenţa unor elemente mitice în basme. De exemplu, în multe basme întâlnim motivul călătoriilor într-o lume de dincolo, frecvent în relatările mitologice şi fiind în anumite culturi o practică religioasă sau una care organizează cultul într-un spaţiu sacru. Procesiunile către un loc sacru sau slujbele religioase au deseori semnificaţia unei treceri simbolice a participanţilor într-o lume sacră. Deosebit, basmele nu solicită din partea ascultătorilor transpunerea într-o stare religioasă prin care să însoţească spiritual călătoriile în altă lume ale eroilor. De asemenea, nu pornesc de la real spre suprareal, aşa cum o fac, de pildă, povestitorii şamanici de mituri ale călătoriilor de acest fel, începând cu o transă petrecută în lumea de aici, ci se situează de la început în suprareal. „A fost odată ca niciodată” instituie de la început un timp suprareal şi solicită minţii umane activitatea facultăţii mentale a imaginaţiei.
            Din puncul de vedere al cercetărilor antropologice de tip evoluţionist, înclinaţia umană spre ficţiune a primit interpretări diferite. Divergenţa de opinii dintre cercetători a fost cauzată de faptul că această înclinaţie nu corespunde nevoilor primare ale omului de supravieţuire. Deşi ascultarea poveştilor produce o plăcere la fel ca cea produsă de satisfacerea plăcerilor fizice, ea poate fi cu greu asociată unui scop al supravieţuirii. Unele ipoteze presupun că ficţiunea îi creează povestitorului un avantaj de natură sexuală, devenind prin aceasta mai atractiv pentru ascultătorii săi (v. Miller, G., The Mating Mind, 2000). Altele consideră că ficţiunile au funcţia de oferi o cunoaştere mai bună a normelor de comportament şi a judecăţii altor indivizi, altminteri greu de cunoscut, răspunzând astfel specificităţii biologice a omului de a compensa prin raţiune limitele sale naturale în mediul natural şi în cel al societăţii.
             Ultima interpretare poate servi identificării diferenţei esenţiale a ficţiunii de mitologie. Ficţiunea literară aduce în plus faţă de mit o cunoaştere a lumii înconjurătoare aşa cum sunt în lumea de aici. Cu toate acestea, primele creaţii literare, atât populare, cât şi culte, transpun această cunoaştere în dimensiunea fascinaţiei, pe care, după interpretarea lui Rudolf Otto, este o parte esenţială a trăirii sacrului. Acesta este genul povestirilor miraculoase. Lumea şi omul devin fascinante mai întâi prin legătura lor cu divinul, apoi urmează un proces firesc de evoluţie a literaturii în urma căruia apar fascinante prin ele însele. Nu mai puţin, miturile au jucat la începuturile literaturii rolul de surse primare. De exemplu, Epopeea lui Ghilgameş integrează pe parcusul ei mituri mai vechi, cum este cel al potopului, deşi eroul său omonim trezeşte fascinaţie ca om, întreaga epopee arătând de altfel diferenţa existentă între om şi lumea nemuritoare a zeilor. Iliada şi Odiseea atribuite lui Homer conţin şi ele diferite mituri, deşi eroii epopeelor pun în evidenţă calităţi umane.
            În operele menţionate, eroilor şi se justifică deseori exemplaritatea prin presupunerea că sunt fii ai zeilor, la fel cum în unele basme se realizează prin prezentarea unei naşteri miraculoase a personajelor, cum ar fi, copilul ce se naşte unor oameni sterpi. Acest lucru dovedeşte probabil că deşi literatura s-a aplecat spre om şi spre lume, mintea creatoare nu a putut disocia fascinaţia de sacralitate. Mai mult, până în epoca modernă, s-a considerat că reluarea şi prelucrarea miturilor antice în opere artistice, inclusiv literare, este o cale sigură de a reuşi să fie ilustat ceea ce este fascinant în natura umană.  Tot a parte a apropierii literaturii de sacralitate poate fi avută în vedere şi convingerea, durabilă de asemenea, că un creator de literatură beneficiază de o inspiraţie divină.
            O parte a acestor legături dintre literatură şi mit sunt ilustrate în opera Metamorfoze a poetului roman Ovidiu (43 î.e.n. – 17-18 e.n.), unde este asumată mitologia greco-romană ca sursă a creaţiei literare. Pasajul următor aparţine Cărţii a II-a (trad. Petru Creţia, 1959) şi relatează răpirea Europei, prinţesă feniciană, de către Zeus preschimbat într-un taur.


Friday, January 27, 2017

Logică - lecţia XVIII - test pentru identificarea propoziţiilor categorice




LOGICĂ, ARGUMENTARE ŞI COMUNICARE
- LECŢIA XVIII -

Propoziţii categorice
- test pentru identificarea propoziţiilor categorice –


 
Numărul 1

Se dă următorul text:


Orice om îşi doreşte mai mult de la viaţă, dar uneori viaţa nu oferă decât un număr limitat de posibilităţi. Prin urmare, nu există nicio viaţă care să poată fi judecată prea aspru. Cum nu avem o cunoaştere limpede a vieţilor altora, este posibil ca  unii oameni să nu fie  de fapt total responsabili pentru felul în care trăiesc.


a. Identificaţi cele 5 propoziţii categorice din text, transcriindu-le după formulele standard (Toţi, Niciunul, Unii, Unii...nu). 5p
b. Menţionaţi care este concluzia argumentului. 2p
c. Formulaţi o propoziţie care să contrazică concluzia argumentului. 2p

Numărul 2


Se dă următorul text: 

Muzica te aduce într-o lume aparent necunoscută. Unele trăiri sugerate de muzică sunt stranii. Nimeni nu le-ar putea explica foarte precis. Şi totuşi, ele fac parte din sfera umană. Aşadar, anumite trăiri umane nu sunt pe deplin explicabile.

a. Identificaţi cele 5 propoziţii categorice din text, transcriindu-le după formulele standard (Toţi, Niciunul, Unii, Unii...nu). 5p
b. Menţionaţi care este concluzia argumentului. 2p
c. Formulaţi o propoziţie care să contrazică concluzia argumentului. 2p