Sunday, December 18, 2016

Cultură şi mitologie(6): Mit şi ritual



Cultură şi mitologie

6.
Perspectiva etnologică asupra mitului
- ritualul –



            Deşi miturile sunt concepute ca modele de comportament ale unui societăţi, ele sunt într-o relaţie de influenţare reciprocă cu realitatea modelată. Viaţa comunităţii a modificat fără îndoială relatările mitice care nu auveau o formă fixă şi miturile însele preiau elementele specifice unei comunităţi.
            Întrucât miturile nu au fost concepute ca relatări de tip ştiinţific, ci făceau parte din nişte experienţe religioase sau reprezentau temeiul acestora, ele au fost asimilate ritualurilor care le însoţeau recitarea sau confirmau urmarea modelelor de comportament furnizate de acestea. În vreme ce cunoaşterea miturilor nu revenea decât unor persoane specializate, fie unele selectate dintr-o castă sacerdotală în religiile mari, fie şamani sau vraci în cazul grupurilor religioase restrânse, ritualul era accesibil întregii comunităţii. De aceea, ritualulurile au persistat mai mult decât miturile, exprimând modul de a se comporta specific unei comunităţi şi transformându-se în obiceiuri a căror semnificaţie religioasă originară a fost adesea uitată.  Obiceiurile nu reflectă decât indirect ritualul originar asociat unei mitologii, iar în mod direct o realitate etnografică, adică particularităţile culturii materiale şi nemateriale ale unei comunităţi.
            Deseori, obiceiurile amintesc de dimensiunea lor religioasă originară prin referinţe la religia actuală a comunităţii. Luând ca exemplu unele obieceiuri româneşti reţinute de folclor, invocarea religiei creştine în cadrul lor (fie prin folosirea simbolurilor creştine, fie prin menţionarea numelor sfinte creştine) nu are întotdeauna legătură cu semnificaţia ei teologică, ci pare numai să asigure prezenţa unui sens divin cunoscut de comunitate în locul celui arhaic uitat.
            Aşa se întâmplă de pildă în cazul unui cântec din Moldova din cadrul ceremoniei acordării darurilor pentru miri înaintea mesei de nuntă de către tinerii comunităţii:

„Bună vremea, bună vremea,
Înălţată Împărăteasă!
Şedeţi în coate după masă
Ca şi o garoafă frumoasă.
De aceea toate femeile
Din toate părţile
Năzuiesc ca albinele
La Domnia Voastră
Şi s-arată cu colăcei
Mândri şi frumuşei
Să aveţi parte de ei!
Colaci mândri şi frumoşi
Ca şi faţa lui Christos."
(text din O. Papadima, O viziun românească a lumii, Ed. Seculum, Bucureşti, pp. 70-71)

            Substratul mitic al cântecului transpare din:
                        a. caracterul universalizant al adresărilor de forma „de aceea toate femeile, din toate părţile”, în condiţiile în care o caracteristică a miturilor este situarea într-un plan universal, aşa cum o dovedeşte şi identificarea spaţiului mitic cu centrul lumii;
                        b. asocierea miresei cu o „înălţată împărăteasă”, căreia îi sunt supuse „toate femeile”, fapt ce este similar tendinţei mitice de asociere a nunţii cu o hierogamie dintre zeii stăpânitori ai lumii;
                        c. legătura dintre darurile făcute oamenilor şi jertfa închinată unui zeu, prin comparaţia dntre colacii mândri şi frumoşi cu „faţa lui Christos”(de exemplu, în manuscrisul egiptean Issinger, se menţionează că darurile făcute săracilor sunt de fapt jertfe aduse zeilor).
            Deşi nu poate fi decât o dovadă slabă a legăturii cu un substrat mitic, fiind mai curând parte a comparaţiilor curente din literatura populară, invocarea naturii ca parte a ceremonialului („garoafă frumoasă”... „năzuiesc ca albinele”) menţinea tradiţia mitică de asociere a modelelor divine cu elemente ale naturii. Luând în seamă toate elementele anterioare, menţionarea numelui lui Christos nu îşi găseşte o explicaţie decât prin nevoia de a prezenta dimensiunea religioasă a ceremonialului, chiar dacă actul de a face daruri mirilor înaintea mesei de nuntă nu era parte a ritualului creştin al căsătoriei. Se poate afirma astfel că ritualul menţionat pierde conştiinţa dimensiunii sale mitice originare şi o recuperează printr-o comparaţie fără semnificaţie creştină a darurilor cu „faţa lui Christos” sub aspectul frumuseţii.
            Un alt exemplu al transferului substratului mitologic al unor ritualuri într-un registru creştin ni-l poate furniza următorul colind de Crăciun (ibidem, pp. 58-59). Acesta reflectă credinţa mitologică potrivit căreia actele umane esenţiale au un corespondent în ralitatea divină. Sfinţii din rai sunt prezentaţi executând ritualuri umane de purificare şi înnoire legate, putem presupune, de intrarea într-un nou an. Deşi elementele creştine sunt mult mai pregnante, cadrul mitologic le înstrăinează de semnificaţia lor teologică.


         

Sunday, November 27, 2016

Dezbatere(6) - Argumente pentru afirmaţii normative



Dezbatere, oratorie şi retorică

6

ARGUMENTE PENTRU AFIRMAŢII NORMATIVE





            Afirmaţiile normative sunt cele care remarcă necesitatea impunerii unei reguli. În general, ele conţin verbe care semnalează necesitatea sau oportunitatea unor acţiuni: ar trebui, trebuie, ar fi bine sau necesar să... etc.
            Argumentele în favoarea unor asemenea afirmaţii pot urma modelul celor publicitar, cuprinzând următorii paşi:

(1) Mai întâi trebuie stabilită o nevoie de schimbare, lucru pe care îl realizezi arătând că acum există o situaţie dăunătoare. În domeniul publicităţii, se porneşte de asemenea de la încercarea de a te convinge că eşti însetat, neatractiv, că nu te hrăneşti sănătos, că ai probleme de sănătate netratate, sau că eşti obligat să consumi foarte mulţi bani pe alte variante de produse şi servicii decât cele propuse în reclamă.

De exemplu, avem afirmaţia „Ar trebui ca timpul alocat cursurilor şcolare pentru elevii din clasele terminale să nu depăşească 5 ore pe zi”

Exprimarea gravităţii situaţiei în cazul afirmaţiei date trebuie să arăţi că există elevi din clasele terminale cu mai mult de cinci ore pe zi şi să pui în evidenţă un efect dăunător. Pentru a accentua gravitatea situaţiei, se pot oferi dovezi sau exemple convingătoare. Argumentul care demonstrează existenţa problemei orarului cu mai mult de cinci ore pe zi şi exemplul oferit, trebuie să sugereze explicit sau implicit că există nevoia luării unei măsuri.

(2) După ce ai arătat că există o problemă cu situaţia prezentă. Trebuie să avansezi către prezentarea unei soluţii sau propuneri. În publicitate, această etapă corespunde cu prezentarea produsului. În dezbatere, poţi prezenta o propunere sau un plan, planul fiind propunerea ta de a rezolva problema. Cum orice propunere are puncte slabe, ea trebuie însoţită de un argument şi de o dovadă sau un exemplu în favoarea ei. De exemplu, pentru afirmaţia dată, se va face propunerea reducerii orelor la materii la care elevul poate învăţa şi prin efort individual, iar apoi să se dea un exemplu pentru o astfel de materie.

(3) Demonstrezi printr-un argument că propunerea ta este de fapt o soluţie la gravitatea situaţiei semnalată iniţial. La fel, reclamele se încheie cu semnalarea finală a faptului că produsul înlătură problema iniţială. Propunerea ta trebuie să fie la fel de amplă precum gravitatea semnalată. Finalul va conţine şi afirmaţii care să arate impactul pozitiv al propunerii tale în vederea soluţionării pe viitor a problemei.

De exemplu, pentru afirmaţia „Trebuie stimulată frecventarea şcolii în comunităţile rurale”, gravitatea fiind abandonul şcolar ridicat în acel mediu, iar soluţia asigurarea unor condiţii salubre la şcolile rurale, se poate observa că propunerea are un impact prea scăzut.


Exerciţiu: alcătuiţi un caz care să urmeze paşii indicaţi pentru afirmaţia „Elevilor ar trebui să li se impună să poarte uniforme”

Friday, November 25, 2016

Logică - lecţia XVII - tipuri de definiţii



LOGICĂ, ARGUMENTARE ŞI COMUNICARE
- LECŢIA XVII -

Tipuri de definiţii
- fişe de lucru –

1


Gnose-ologic
Definiţie ştiinţifică pentru temperatură



Definiţie neştiinţifică pentru oxigen



Expri-mare
Definiţie explicită pentru nervozitate


Definiţie implicită pentru superioritate



Obiec-tul definit
Definiţie reală pentru câine



Definiţie nominală pentru introvertit





Definiţie nominală lexicală pentru şiret





Definţie stipulativă pentru printare



Proce-
dura de definire
Definiţie prin gen proxim şi diferenţă specifică pentru emoţie




Definiţie operaţională pentru absolvent de liceu




Definiţie prin enumerare pentru performanţă şcolară



Definiţie ostensivă pentru sală de clasă









2

Gnose-ologic
Definiţie ştiinţifică pentru oxigen



Definiţie neştiinţifică pentru temperatură





Expri-mare
Definiţie implicită pentru nervozitate


Definiţie explicită pentru superioritate




Obiec-tul definit
Definiţie reală pentru introvertit



Definiţie nominală pentru câine





Definiţie stipulativă pentru descărcat





Definiţie stipulativă pentru CAS



Proce-
dura de definire
Definiţie prin gen proxim şi diferenţă specifică pentru pasiune





Definiţie constructivă pentru absolvent de liceu





Definiţie ostensivă pentru performanţă şcolară



Definiţie prin enumerare pentru sală de clasă



Sunday, November 20, 2016

Cultură(5): Funcţiile mitului



Cultură şi mitologie

5.
Funcţiile mitului



            Potrivit lui Mircea Eliade, funcţiile principale ale miturilor sunt cea de a stabili nişte modele comportamentale şi de a provoca retrăirea unor experienţe religioase. Mitul dezvăluie modele comportamentale, pentru că el conţine povestiri despre zei sau evenimente desfăşurate într-un timp şi spaţiu sacre, aşadar sunt parte a acelei realităţi autentice la care cea a lumii oamenilor poate aspira numai raportându-se la ea.
            Astfel, în Mitul eternei reîntoarceri, M. Eliade afirmă despre mentalitatea primitivă privind existenţa:

„un obiect sau un act nu devine real decât în măsura în care imită sau repetă un arhetip. Astfel, realitatea se dobândeşte exclusiv prin repetare sau participare; tot ce nu are un model exemplar este „golit de sens”, adică lipsit de realitate (p. 40).”

            Cum zeilor le erau atribuite părţi sau funcţii ale naturii, ori le erau asociate fenomenele ei, comportamentul uman îl imitau ărin istorisirile despre zei pe cel cosmic. De exemplu, în multe culturi, un comportament uman esenţial precum căsătoria este raportat la unirea elementelor cosmice. În cultura greacă, există mitul unirii zeiţei Demetra cu Iason pe pământul proaspăt însămânţat, la începutul primăverii, subliniindu-se astfel asocierea dintre căsătorie şi fertilitatea pământului. Mituri asemănătoare au generat existenţa în Europa unor ritualuri de primăvară în care se realizează o uniune simbolică a tinerilor pentru a cauza repetarea actului originar de natură cosmică al fertilităţii. La fel, în China, cuplurile tinere mergeau primăvara să se unească pe iarbă ca să stimuleze regenerarea cosmică şi germinaţia universală. Pentru sumerieni, anul nou era celebrat prin mitul hierogamiei (nunţă sacră), când zeiţa Iştar (a fecundităţii) se culcă lângă Tammaz (sau Tammuz, zeu al hranei şi vegetaţiei). Regele reproducea nunta mitică printr-o uniune rituală cu zeiţa reprezentată de o preotesă într-o cameră secretă a templului, unde se afla patul nupţial al zeiţei (pp.32-3).

Forţa imitaţiei şi semnificaţia sacră a nunţii apare şi în Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă, în episodul recomandărilor magice ale babei către Harap-Alb:

 De unde dai, milostivul Dumnezeu să-ți dea, zise baba, și mult să te înzilească, luminate crăișor, că mare norocire te așteaptă. Puțin mai este, și ai să ajungi împărat, care n-a mai stat altul pe fața pământului așa de iubit, de slăvit și de puternic. Acum, luminate crăișor, ca să vezi cât poate să-ți ajute milostenia, stai liniștit, uită-te drept în ochii mei și ascultă cu luare-aminte ce ți-oi spune: du-te la tată-tău și cere să-ți dea calul, armele și hainele cu care a fost el mire, și atunci ai să te poți duce unde n-au putut merge frații tăi; pentru că ție a fost scris de sus să-ți fie dată această cinste.

Care sunt elementele creltine inserate în poezie?
În ce sens este prezentă imitaţia?
De ce au un caracter miraculos calul, armele şi hainele de nuntă ale mirelui?


În ce sens este prezentă ideea sacralităţii căsătoriei în ritualul ortodox al căsătoriei prin dansul mirului şi intonarea imnului „Isaie, dănţuieşte; Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emanuel, pe Dumnezeu şi Omul; Răsăritul este numele Lui, pe Care slăvindu-L, pe Fecioara o fericim. Sfinţilor mucenicei, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre. Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule; lauda Apostolilor şi bucuria mucenicilor, a căror propovăduire este Treimea cea de o fiinţă.“


            Istoricul religiilor Joseph Campbell distinge patru funcţii ale mitului prezente în toate culturile, în măsura în care consideră că există o unitate psihică a umanităţii orientată către dezvăluirea transcendenţei în lume. Miturile ar suprinde aspecte legate de viaţa lui:
            - funcţia mistică: mitul deschide lumea către diensiunea misterului, către realizarea misterului subîntins tuturor formelor sale. Dacă misterul se manifestă prin toate lucrurile, universul devine o imagine sfântă.
            - funcţia cosmologică: se arată cum universul are o formă prin care pătrunde misterul.
            - funcţia sociologică: sprijinirea şi validarea unor comportamente sociale, cum ar fi, de exemplu, monogamia sau poligamia, dar şi legi etice precum înfăptuirea dreptăţii, arătarea milei etc.
            - funcţia pedagogică: te învaţă cum să trăieşti o viaţă de om indiferent de circumstanţe.
(v. Campbell, Joseph, The power of myth,Doubleday, 1988, pp. 49-50)

Sunday, November 13, 2016

Filosofie - lecţia XXVI - structura eseului despre sensul vieţii



ESEU DESPRE SENSUL VIEŢII
- structură -
           




1. INTRODUCERE

conţine:
a. un răspuns la întrebarea „care este semnificaţia conceptului de sens al vieţii?”
b. un exemplu de situaţie în care omul îşi pune problema existenţei unui sens al vieţii;
(2 puncte; 1 + 1)

2. CUPRINSUL

conţine:

c.  opinia personală (consider că sensul vieţii este...; nu cred că există un sens al vieţii, ci...);
d. susţinerea opiniei prin 2 argumente (consider că sensul vieţii este... /sau că nu există un sens al vieţii... deoarece/pentru că/deoarece/întrucât);
e. un exemplu concret care să ilustreze opinia susţinută;
f. apropierea dintre opinia personală şi una studiată, pe care o rezumăm pe scurt: viziunea creştină, cea evreiască din Eccleziast, Camus, Freud şi Cioran (consider că opinia mea este în acord cu viziunea lui ..., deoarece şi ... susţine ideea ..., dar...)
g. semnalarea opoziţiei dintre opinia personală şi una studiată, pe care o rezumăm pe scurt (susţinând că ..., sunt în dezacord cu perspectiva oferită de ..., care consideră că sensul vieţii este/ că nu există un sens al vieţii etc.)
(5 puncte; 0,5 + 2 + 0,5 + 1 + 1)
3. CONCLUZIA

conţine:

h. reluarea pe scurt a opiniei personale;
i. menţionarea pe scurt a opiniilor diferite din rândul celor studiate (pro şi contra);
j. ideea că problema sensului vieţii este importantă pentru om, indiferent de diversitatea părerilor; pe scurt, menţionăm de ce o considerăm importantă.
(1 punct; 0,2 + 0,6 + 0,2)

Se acordă 1 punct pentru coerenţa eseului şi pentru claritatea exprimării.
Se acordă 1 punct din oficiu.


Dezbatere(5) - Termeni cheie



Dezbatere, oratorie şi retorică

5

TERMENI CHEIE



În analizarea unei moţiuni sau afirmaţii cu ajutorul unei definiţii, descoperim nişte termeni cheie pe care îi putem folosi pentru construirea unui argument în favoarea sau contra ei. Termenii cheie pot fi definiţi ca noţiuni fundamentale în jurul cărora sunt construite argumentele.


De exemplu, avem afirmaţia:

Acordarea de note mici demotivează elevul în privinţa  învăţării.

Cu ajutorul definirii termenilor putem descoperi următorii termeni:

Sancţiune (acordarea de note mici)
Evaluare a rezultatelor şcolare (acordarea de note mici)
Motivaţie (demotivează)
Învăţarea ca efort personal al elevului (învăţa)

Dacă argumentăm contra afirmaţiei, vom folosi drept termen cheie evaluarea rezultatelor elevilor; ceilalţi termeni descoperiţi – sancţiune, motivaţie şi învăţarea ca efort personal – vor fi trecuţi în plan secund şi puşi într-o relaţie de dependenţă faţă de un termen convenabil argumentaţiei noastre, cum ar fi „îndrumarea autorizată din partea profesorului”. În construirea unui argument contra, vom folosi termenii cheie de evaluare şi îndrumare sau echivalenţii lor.

Pentru a argumenta în favoarea afirmaţiei, vom folosi termenii cheie: sancţiune, demotivare, învăţarea ca efort personal. După etapa definirii afirmaţiei, putem de asemenea alege unii dintre termenii echivalenţi acestora cu o încărcătură mai puternică, cum ar fi pedeapsă în loc de sancţiune sau nepăsare în loc de demotivare. Din nou, aceşti termeni vor fi favorizaţi în dauna celor rămaşi, cum ede exemplu, cel de evaluare a rezultatelor şcolare.

Construiţi argumente pro sau contra afirmaţiei date în grupe de câte patru elevi; fiecare elev poate oferi câte un exemplu concret pentru susţinerea sau respingerea tezei, după care va fi selectat exemplul cel mai puternic pentru prezentarea argumentului în cadrul clasei.

Definiţi termenii următoarelor afirmaţii, stabililiţi-le semnificaţia, iar apoi descoperiţi termenii cheie utilizabili într-un argument pro sau contra (după alegerea fiecăruia) lor:

Popularitatea ne determină să avem o personalitate mai puternică.
Este necesară promovarea diversităţii culturale în societatea de azi.






Monday, October 24, 2016

Cultură(4): Timpul mitic



Cultură şi mitologie

4.
Timpul mitic



            În plus faţă de măsurarea sa ştiinţifică, timpul prezintă aspecte diferite influenţate de cultură. O distincţie pertinentă pentru a surprinde deosebirile culturale ale concepţiei despre timp o reprezintă distincţia dintre timpul istoric şi timpul sacru.
            Timpul istoric s-a dezvoltat în cultura iudeo-creştină şi este liniar, însemnând că desfăşurarea sa este asemenea timpului fizic, o parcurgere succesivă a unor momente, presărate cu evenimente istorice. Raportarea iudaică la istorie se manifestă şi prin faptul că multe dintre scrierile reunite sub numele de Vechiul Testament urmează un fir istoric al unor evenimente ale umanităţii, în cadrul Dumnezeu îşi arată favoarea sau mânia faţă de poporul său ales. Creştinismul este întemeiat de asemenea istoric, începutul constituindu-l întruparea lui Dumnezeu în Iisus Hristos, iar timpul de după înălţarea sa la cer este unul al parcurgerii timpului de până la a doua sa venire. Acest timp istoric este ireversibil, în sesnul în care evenimentele istorice trecute rămân memorabile, dar nu pot reveni sau nu pot fi recuperate. Cel puţin pentru creştinism, interesul este orientat către timpul viitor, nu către cel trecut.
            Timpul sacru poate fi denumit şi timp anistoric sau mitic. Este anistoric pentru că nu urmează un fir al istoriei omeneşti şi mitic deoarece este specific miturilor şi ritualurilor religioase. Miturile nu se desfăşoară în timpul istoric, ci într-unul originar indicat cu expresia „în acel timp” şi având un corespondent în formula de început a basmelor româneşti: „a fost odată ca niciodată.” Timpul originar este cel autentic în raport cu timpul lumii prezente şi de aceea evenimentele mitice petrecute în primul devin modele pentru comportamentul oamenilor şi pentru restul fiinţelor cosmice. Comportamentul omului şi existenţa fiinţelor cosmice nu sunt socotite ca având o întemeiere într-un timp trecut, ci ele provin din timpul sacru. De exemplu, pentru un animal precum şarpele nu există un model anterior în timp care să-i explice natura, ci el trebuie să fi fost întemeiat în timpul sacru, printr-o întemeiere divină, cum este cazul şarpelui Ofion creat din dansul şi prelucrarea zeiţei mamă a lumii, Eurynome. Lipsa de originaritate a lumii este în plus accentuată de credinţele răspândite în culturile de pe tot pământul că lumea este supusă unor renaşteri periodice, an de an sau la un anumit număr de ani. Renăscându-se, lumea urmează modelul timpului sacru, care este unul ciclic. Miturile nu sunt numai povestiri despre un timp originar, ci forme de a-i face pe oameni contemporani cu zeii şi cu actele lor atemporale.
            Ciclicitatea timpului sacru s-a menţinut şi în religia creştină la nivelul ritualului. Creştinul trăieşte un timp liturgic, pe parcursul căruia devine contemporan evenimentelor esenţiale ale lui Iisus Hristos, al naşterii în timpul Crăciunului şi al învierii de Paşte, dar şi al altor evenimente ale vieţii sale celebrate în Biserică. Însăşi litughia prin ritualul euharistic al împărtăşirii cu trupul şi sângele lui Hristos este o modalitate prin care creştinul retrăieşte momentul esenţial al religiei sale dinaintea răstignirii, formulele folosite de preot în cadrul ceremonialului făcându-l contemporan acelui timp.
            Miturile formează istoria sfântă a populaţiilor primitive, motiv pentru care oamenii arhaice se străduiau să nu le uite şi însăşi practica memorării acestora era socotită ca un act religios, destinat, de exemplu în civilizaţia indiană, castei brahmanilor. Memorarea unui mit reprezenta o activitate care aducea omului o transpunere în lumea mitică despre care relata şi obţinea de la ea beneficii în existenţa sa în lumea de aici. În acelaşi fel, reactualizarea evenimentelor mitice însoţită de ritualuri readucea lumea prezentă la sensul ei originar şi autentic, devenind sursă a binelui pământesc, mai ales când acesta era ameninţat. Ritualurile de vindecare, naştere şi moarte erau însoţite de relatări mitice care restabileau legătura omului cu sacrul, atunci când aceste momente semnalau un sfârşit sau o experienţă exponenţială a existenţei umane.

            Exemplu al invocării mitologiei în cazul unei formule din vechiul Egipt pentru descântat o apă, sec. XII î.Hr.:

„Vino la mine! Vino la mine, chip al milioanelor de ani.
Khnum*, unicul fiu,
Care aici a fost adus de-aicea culcat,
Iar astăzi a fost renăscut!
O, tu al cărui nume îmi e cunoscut,
Tu cel cu şaptezeci şi şapte de ochi,
Iar urechi ai tot atâtea de-asemeni;
Vino la mine,
Şi fă al meu glas ascultat pretutindeni,
Cum ascultat este glasul acelui
Ce scoate mari ţipete-n ceasul de noapte!

Eu, eu sunt potopul cel mare.
Eu sunt potopul cel mare!”

Khnum = zeu antropomorf cu cap de berbec, este cel ce dă apă Nilului.

Sunday, October 23, 2016

Dezbatere(4) - Definirea termenilor




Dezbatere, oratorie şi retorică

4

DEFINIREA TERMENILOR



            Definirea termenilor dintr-o moţiune este necesară pentru asigurarea unei dezbateri la obiect, evitându-se ca argumentele contrare să fie cauzate de neînţelegerea afirmaţiei iniţiale. De asemenea, în construirea unui argument, definiţia ajută la construirea argumentelor pornind de la nişte date certe şi acceptabile de adversarul din cadrul dezbaterii.
            Este necesară definirea fie a termenilor care constituie subiectul moţiunii (mass-media, cenzura, corupţia, droguri, sănătate, educaţie etc.), precum şi a termenilor folosiţi frecvent în construirea moţiunilor (ar trebui, mai important, folositor, preferabil, moral etc.).

De exemplu, avem moţiunea:

Este important ca mass-media să fie cenzurate dacă prezintă imagini violente.

Cum definim mass-media, cenzura, imaginile violente?
Cum definim importanţa?

            Pentru ca definiţiile să poată fi acceptate, este preferabil ca ele să pornească de la surse autorizate precum dicţionarul limbii române sau dicţionarele de specialitate, ori să fie adoptate definiţii acordatele în actele oficiale ale statului.

De exemplu,

Drogurile uşoare ar trebui legalizate.

Pentru droguri uşoare, putem consulta o sursă autorizată din domeniul medical şi un document al Agenţiei Naţionale Anti-Doping, care prezintă lista drogurilor uşoare ilegale sau precizările poliţiei privind drogurile socotite de mare risc.

            Când termenul este compus (de exemplu, droguri uşoare, infracţionalitate juvenilă), definiţia trebuie dată termenului în întregul său şi nu separat componentelor sale.

Principiile generale care trebuie respectate de o definiţie în cadrul unei dezbateri:


  1. Definiţia trebuie să fie relevantă scopului dezbaterii; uneori, definiţiile întâlnite în dicţionare nu sunt utile în dezbatere, deoarece nu pot fi folosite pentru atingerea scopului dezbaterii. De exemplu, avem moţiunea: Locul femeilor este la bucătărie. Pentru dezvoltarea unor argumente de respingere a moţiunii, nu ne va fi utilă definiţia bucătăriei drept cameră unde se găteşte mâncarea.
  2. Definiţia să nu fie părtinitoare.  De exemplu, argumentând afirmativ pentru moţiunea Pedeapsa cu moartea ar trebui eliminată în întreaga lume, nu putem defini pedeapsa cu moartea drept „o practică crudă şi primitivă de răzbunare a societăţii împotriva infractorilor rămaşi fără apărare”. O astfel de definiţie avantajează afirmatorul, dar elimină de la începutul dezbaterii posibilitatea contestatarilor de a aduce argumente împotriva unei noţiuni încărcate de o valoare negativă.
  3. Definiţia să nu fie prea largă sau prea restrânsă, însemnând că definiţia nu trebuie să fie prea generală, incluzând şi alte obiecte decât cel definit, sau să prezinte numai anumite aspecte ale obiectului definit, şi nu pe acesta în întregime.

     În contextul unei moțiuni ca „ONU ar trebui să impună prevederi internaționale mult mai stricte cu privire la poluarea râurilor”, afirmatorul nu va avea foarte multe de castigat definind „poluare” drept „deversare de sticle”; în egală măsură, nu ar fi o alegere inspirată pentru bunul mers al dezbaterii să definească „poluare” drept „contaminare cu un corp strain”, negatorul putând argumenta ca până și peștii sau plantele sunt corpuri străine de apă și că definiția afirmatoare este mult prea permisivă

Manual de dezbatere, oratorie şi retorică, 2016

  1. Definiţia nu trebuie să fie circulară, adică termenul definit sau o parte din el să se regăsească şi în definiţie. De exemplu, pentru moţiunea „Copiii cu probleme psihice nu ar trebui să înveţe în şcolile destinate tuturor elevilor”, este ineficient să fie definiţi copiii cu probleme psihice, drept copii cu deficienţe  derivate dintr-o funcţionare greşită a psihicului (mai degrabă, ar fi recomandată o enumerare a bolilor psihice celor mai frecvente).


Se dau următoarele moţiuni:

Discursurile xenofobe ar trebui interzise.
Ar fi preferabil  ca eutanasia să fie  legalizată.

Stabiliţi definiţiile termenilor din cele două moţiuni şi alcătuiţi pe baza acestor definiţii un argument pro sau contra lor.