Filosofie - lectia XVIII - teorii morale

FILOSOFIE

Lecţia XVIII

TEORII MORALE

Rembrandt, Bunul samaritean

În privinţa sensului vieţii, Sigmund Freud îl identifica cu căutarea fericirii. Pentru el, fericirea avea două aspecte, pozitiv şi negativ, trăirea unor plăceri intense şi evitarea durerii. Însă fericirea era irealizabilă, în ciuda faptului că urmărirea ei era considerată un principiu vital. Vital, pentru că structura întreită a psihicului vorbea despre un dezechilibru major al vieţii interioare a omului, care nu ar putea fi atenuat decât prin urmărirea unei ţinte exterioare.

Fragilitatea interioară a interiorităţii dezvăluită de Sigmund Freud este dublată de o fragilitate exterioară a condiţiei umane. Istoria culturii umane a consemnat de la începuturile sale temerile oamenilor faţă de fragilitatea vieţii omului, fie că era vorba despre destinul personal (de exemplu, Epopeea lui Ghilgameş sau basmele românilor), fie despre soarta unei colectivităţi ( de exemplu, Iliada). Soluţia pentru a preîntâmpina nenorocirile vieţii individuale sau colective a fost iniţierea unor coduri morale şi de legi care să asigure un temei solid pentru o viaţă bună. Cele mai multe dintre codurile morale străvechi au fost religioase. În viaţa individuală, în locul urmăririi bunurilor şi situaţiilor dezirabile susceptibile pierderii (bunuri materiale, tinereţe, putere fizică), au fost propuse valori atemporale: binele, adevărul, dreptatea, curajul etc. Acestea sunt denumite virtuţi, fiind calităţi care fac un comportament excelent indiferent de circumstanţele exterioare.

Limitele codurilor religioase sunt reprezentate de neputinţa de a fi aplicate unei comunităţi largi care are viziuni spirituale diferite, dar şi imposibilitatea de a corespunde aspiraţiilor comune ale oamenilor de a trăi bine raportându-se la realitatea înconjurătoare, şi nu la una divină.

Filozofia antică greacă începând cu secolul VI î.e.n. a iniţiat un discurs despre moralitate, care să nu mai reglementeze viaţa oamenilor, ci să o îndrume spre înţelegerea a ceea ce este bine şi rău, încât fiecare să-şi poată ordona viaţa în funcţie de ele. Sursa gândirii morale a filosofilor este felul în care oamenii urmăresc binele, motiv pentru care recunoaştem semnificaţiile atribuite de ei binelui în viaţa curentă.

Aristotel (sec. IV î.e.n.)

- nu există un bine în sine, ci există un bine pentru fiecare gen de lucruri

Exemplu: binele toporului – un topor bun; care sunt calităţile care îl califică astfel?

- binele urmărit de oameni: fericirea (scop final), bogăţie, înţelepciune, etc. (scopuri intermediare)

- cum poate fi omul bun după analogia cu toporul bun? Pentru că raţionalitatea este trăsătura distinctă a omului, rezultă că va fi bun printr-un comportament bun.

De analizat afirmaţia lui Aristotel: „fericirea înseamnă activitatea sufletului conformă cu virtutea”.

- fericirea devine o stare obiectivă, există cazuri în care numim un om fericit sau bun datorită atingerii acestui gen de fericire?

Teoria morală a lui Aristotel este teleologică, pentru că binele este judecat în funcţie de scopul urmărit, fericirea şi eudaimonistă, pentru că scopul ultimo al omului este fericirea ca stare obiectivă.

Epicur (sec. IV î.e.n.) şi J.S. Mill (sec. XIX)

Propun teorii morale teleologice hedoniste: binele este apreciat în funcţie de scopul atins, fericirea, dar aceasta este înţeleasă subiectiv ca plăcere şi lipsa durerii.

Epicur- plăcerea: absenţa suferinţei din corp şi a tulburării din suflet (cel mai mare bun înţelepciunea)

                        - cum ajută urmarea acestui scop la apărarea de condiţia fragilă a vieţii?

J. S. Mill – plăcerea este utilitatea – binele meu este trăirea plăcerilor, iar acestea pot fi utile şi mie, dar şi celorlalţi.

            - necesitatea ierarhizării plăcerii după durată, certitudine, intensitate: de comparat plăcerea de a citi şi plăcerea de a mânca (care este mai utilă?)

*

Exemplu de situaţie morală:

Ecaterina Teodoroiu

Relatare: Într-o zi de duminică, prin noiembrie, Ecaterina a fost rănită ușor. Acest lucru a îndârjit-o și mai mult, devenind tot mai activă pe frontul ce parcurgea traseul Târgu-Jiu... A fost luată prizonieră și dusă la Cărbunești de unde a scăpat, împușcând santinela de pază. A revenit pe câmpul de luptă și la Bărbătești a fost rănită ușor la picior. În luptele din 6 noiembrie 1916 din apropiere de Filiași, un obuz i-a fracturat tibia și coapsa stângă, urmând o perioadă în care a trecut prin mai multe spitale… Miercuri, 22 august 1917, la ora 21,15, unitățile române au fost atacate și surprinse descoperite de unități din Regimentul 40 Rezervă german. Pe timpul retragerii, sublocotenenta Ecaterina Teodoroiu a fost lovită de două gloanțe de mitralieră pe Dealul Secului-Muncel și a căzut la datorie

Este vorba despre acţiuni morală? Sunt raţionale? Conferă plăcere? Contează atingerea unui scop în aprecierea morală a personajului?

Dacă spunem că este un exemplu de acţiune morală, judecăm binele în funcţie de intenţie, nu de scop, iar în locul fericirii apreciem acţiunea din datorie: acesta este demersul teoriei deontologice, susţinute de Immanuel Kant (1724-1804)

Rezumat:

Teorii teleologice

• Eudaimoniste (Aristotel)
• Hedoniste (Epicur, Mill)

Teorii deontologice (Kant)

Temă: exemplu de acţiune bună în funcţie de intenţia sa.

Logica - lectia XIII - propoziţii categorice

LOGICĂ, ARGUMENTARE ŞI COMUNICARE

- LECŢIA XIII –

Propoziţii categorice

Propoziţiile cognitive de care se ocupă logica sunt afirmaţii sau negaţii despre o stare de fapt (când se întâmplă ceva sau descoperim o situaţie de ordin mental sau natural), care ne asigură cunoaşterea acesteia.

O parte dintre ele este constituită de propoziţiile categorice cărora le corespund lingvistic propoziţiile declarative. În cadrul lor, se consideră că dobândim cunoaşterea unui lucru atunci când putem predica (kategorein = a predica) despre el legătura sau lipsa ei cu un altul.

Astfel, propoziţiile categorice exprimă raportul logic dintre doi termeni de apartenenţă sau opoziţie a unuia faţă de celălalat, fără a deduce existenţa acestui raport dintr-o altă stare de fapt.

De ex.:

Mulţi oameni săraci sunt nefericiţi.

Nicio carieră artistică nu este confortabilă.

Propoziţiile categorice pot lua valorile de adevăr ADEVĂRAT (1), FALS (0) şi PLAUZIBIL (?).

STRUCTURA PROPOZIŢIILOR CATEGORICE:

Subiectul – termenul despre care se enunţă ceva – S

Predicatul – termenul enunţat despre S – P

Elementul copulativ (de legătură) – exprimat prin verbul „a fi”, redând calitatea propoziţiilor categorice, fie afirmativă, fie negativă.

Chiar dacă verbul a fi nu este prezent lingvistic, propoziţiile pot fi traduse într-o formă în care acesta să apară.

De ex.: Bicicleta se apropie – Bicicleta este unul dintre obiectele care se apropie.

Cantitatea propoziţiilor categorice  se referă la partea din extensiunea termenului cu rolul de subiect despre care se afirmă sau neagă relaţia cu termenul cu rol de predicat şi este semnalizată de obicei prin elemente numite cuantori: toţi, niciunul, unii, oricine etc.

După cantitate, există 3 tipuri de propoziţii categorice:

1. universale – se referă la toată extensiunea subiectului: toţi, toate, oricare, oricine, niciunul, nimeni
2. particulare .................la o parte a extensiunii: unii, unele, câţiva, majoritatea
3. singulare (individuale)...numai la un singur element din extensiunea subiectului: acesta, aceasta, nume proprii, pronume personale la singular

TIPURI DE PROPOZIŢII CATEGORICE

După calitate, avem:

- propoziţii afirmative – raport de concordanţă între S şi P: Toţi S sunt P, Unii S sunt P

- propoziţii negative – raport de opoziţie între S şi P: Nici un S nu este P, Unii S nu sunt P

După cantitate, avem:

- universale – P se referă la toată extensiunea lui S: Toţi S sunt P, Nici un S nu este P

- particulare -  P se referă la o parte a extensiunii lui S: Unii S sunt P, Unii S nu sunt P

- singulare – P se referă numai la un element din extensiunea lui S: Acest S este P, dar pot fi reduse la universale, deoarece P se referă de fapt la întreaga sferă a lui S.

Propoziţiile exclusive:

a. Numai unii S sunt P

b. Numai unii S nu sunt P

devin propoziţii particulare de calitate opusă:

a’.Unii S nu sunt P.

b’. Unii S sunt P.

propoziţii exceptive:

Numai S sunt P devine Toţi P sunt S

Numai S nu sunt P devine Niciun P nu este S.

Din reunirea criteriilor calităţii şi cantităţii, avem:

Universale afirmative: Toţi S sunt P.  SaP

Universal negative: Niciun S nu este P.  SeP

Particular afirmative: Unii S sunt P.   SiP

Particular negative: Unii S nu sunt P.  SoP

Temă: ex. 1, p. 28 f-h

ex. 2, p. 28, g-j.