Categorii

Friday, September 8, 2017

Minunata




Minunata
           

            Nu ştia nimeni cum o cheamă, nici vârsta nu-i era definită prea bine, s-o fi avut pe undeva pe la 50-60 de ani, dar faţa ei nu spunea prea multe despre vârsta ei. O puteai socoti bătrână dacă o priveai de aproape, însă ea era cea care, deşi stătea cu câteva rânduri mai în spate la orice vernisaj de artă, privea drept în ochi vorbitorii cu un zâmbet de încântare, descurajându-i să se apropie de ea. Pentru că, da, o ştiau mai toţi de la vernisajele de artă, de la care era nelipsită. Ai fi putut spune ca statura ei mică, o siluetă aproape de copil, nu o ajută să poată sta decât cu capul uşor dat pe spate, mereu admirând totul. Avea părul vopsit negru, tuns scurt, iar buzele ei subţiri erau înviorate de un roşu aprins. Şi spunea mereu „minunat,” cu un fel de veselie copilărească şi cu aerul unei extazieri care confisca toate discursurile laudative, dar cât de cât aşezate, ale criticilor de artă sau pictorilor de la vernisaje. Mulţi ajunseseră să-i spună „Minunata.”
            Nu era de fapt, chiar minunată, pentru că vorbitorilor la vernisaje deja începuse să li se facă teamă să-şi încheie discursul pentru a nu-i auzi „minunatul.” Se întâmplase chiar ca un pictor cu o experienţă ceva mai vastă la expoziţiile lui şi ale altora din breaslă să se încumete să se lupte cu Minunata. Vorbind la vernisajul unei expoziţii mai mult dictate de nevoia de bani decât de încheierea unei etape a creaţiei, şi-a terminat prezentarea exact pentru ea. Când a zărit-o în public, gândurile i-au sărit de la discursul pregătit de acasă şi cu hotărârea că, fie ce-o fi, trebuie s-o învingă, cu riscul de a-şi îndepărta potenţialii clienţi, pe care trebuia să-i convingă de seriozitatea achiziţiilor viitoare, a spus:
            - La urma urmei, toate lucrările prezentate sunt un căcat şi nimic mai mult.
            - Minunat, se auzi din public.
            Replica stârni hohote de râs, iar pictorul nu mai fu ascultat, când dădu să spună un „dar...,” deja înroşindu-se la faţă, căci acei trei-patru potenţiali clienţi zâmbeau şi ei, dar cu aerul acela de a se întreba ce caută de fapt acolo.
            Într-adevăr, a ratat clienţii, dar a avut parte de ceva susţinere din partea colegilor de breaslă care-i pricepuseră fapta eroică şi, bineînţeles, erau mulţumiţi de sfârşitul ei falimentar. Niciunul nu a îndrăznit să-i repete fapta, deşi Minunata a frecventat vernisajele încă un număr de ani. După care a dispărut, iar artiştii mai noi s-au bucurat de ovaţiile ceva mai serioase, de aplauzele discrete ale cumpărătorilor aflaţi totuşi în îndoială dacă este cazul sau nu să le achiziţioneze operele. Cei mai vechi au găsit şi ei liniştitoare dispariţia „minunat-ului,” deşi unii dintre ei şopteau cuvântul la terminarea discursurilor, simţindu-i cumva lipsa. Alteori, după expoziţii deloc profitabile, strângându-şi cu greutate tablourile care păreau inutile odată ce erau strânse de pe pereţi, se gândeau că poate le pictaseră pentru a auzi măcar o dată de la cineva, fie şi de la Minunată, că sunt minunate.
            Acelaşi pictor erou a îndrăznit să-şi întrebe prietenii artişti:
            - Dar ce-o fi cu Minunata, de nu mai apare?
            Unul dintre ei a răspuns:
            - Este bolnavă, moare.
            - Cum, o cunoşti?
            - Este vecina apartamentului meu, eu am făcut-o admiratoare a artei, după ce i-am dăruit un tablou strident cu trandafiri înfloriţi, ca s-o îmbunez, căci o tot auzeam cum îmi bombănea pe la uşă că murdăresc tot holul cu vopsele.
            După câteva zile de reflecţie, în care picturile îi ieşeau din ce în ce mai rău, eroul şi-a contactat prietenul pentru a-l întreba unde locuieşte, cu gândul de a-i face o vizită Minunatei.  I-a fost ruşine să-şi mărturisească intenţia. Şi ce avea să-i spună? Cum ar fi fost să-i facă la telefon o mărturisire despre gândul lui, poate de manual de estetică prost, că arta este destinată tuturor şi că un artist care exclude cu dispreţ o parte a publicului este unul neîmplinit. S-a pregătit pentru vizită, pictându-i şi el nişte flori în culori violente, cu umbre care aduceau cu părul negru al Minunatei şi cu un roşu la fel de intens ca rujul ei. Fără prea multe cunoştinţe despre vizitele la bolnavi şi muribunzi, nu i-a pregătit altceva.
            S-a trezit la uşa Minunatei, cu tabloul neambalat, pentru că nu se uscaseră culorile. A bătut la uşă, auzind de undeva de departe o invitaţie deloc primitoare, deloc în spiritul extazierilor sale artistice de la vernisaje.
            - Intră, e deschis!
            - Bună ziua, sunt pictorul X şi am venit să vă aduc acest mic tablou, în semn de preţuire pentru participarea dumneavoastră la reuniunile noastre artistice.
            Cuvintele le-a spus cu o voce monotonă, privind mirat la silueta mică întrezărită sub o plapumă nu tocmai curată, în patul unde femeia stătea cu spatele, fiindu-i de recunoscut doar părul negru, acum cu fire albe şi transpirat de boală. A urmat o tăcere prelungită, în care pictorul nu ştia ce să facă şi dacă se cuvine să insiste. Of, se aşteptase să audă „minunat” la nici numai două secunde după intrarea în casă, de la o Minunată care să-l privească din capul patului cu admiraţia ei totală. S-a apropiat de pat, gata să aşeze tabloul ăla blestemat pe noptieră, cumva vertical printre cutiile de medicamente, pentru a se usca culorile.
            Deodată, a auzit vocea femeii hârâind aşa cum nu o ştia când pronunţa cuvântul emblematic:
            - Ai adus laptele, ce-ai acolo?
            Îşi dezvălui chipul, al unei bătrâne slăbite de boală, întorcându-se pe jumătate cu faţa la el. Înainte de a putea răspunde, îi luă tabloul din mână, îşi strâmbă nasul cu dezgust mirosindu-i uleiurile încă umede şi i-l dădu înapoi.
            - Un căcat!
            Se spune că pictorului i-au trebui câteva luni până să se apuce să creeze din nou şi că tablourile lui au devenit ceva mai proaste. Criticii spuneau că sunt ale unuia care în mod clar nu mai are nicio concepţie despre artă.

Walther Prager

Sunday, February 12, 2017

Cultură şi mitologie(7): Mit şi literatură



Cultură şi mitologie

7.
Mit şi literatură


            Vom lua literatura în sensul de creaţie ficţională. Apariţia ei sub forma basmelor transmise oral este datată în vremuri îndepărtate ale omenirii, preistorice, dar totuşi sunt ulterioare miturilor, lucru dovedit de existenţa unor elemente mitice în basme. De exemplu, în multe basme întâlnim motivul călătoriilor într-o lume de dincolo, frecvent în relatările mitologice şi fiind în anumite culturi o practică religioasă sau una care organizează cultul într-un spaţiu sacru. Procesiunile către un loc sacru sau slujbele religioase au deseori semnificaţia unei treceri simbolice a participanţilor într-o lume sacră. Deosebit, basmele nu solicită din partea ascultătorilor transpunerea într-o stare religioasă prin care să însoţească spiritual călătoriile în altă lume ale eroilor. De asemenea, nu pornesc de la real spre suprareal, aşa cum o fac, de pildă, povestitorii şamanici de mituri ale călătoriilor de acest fel, începând cu o transă petrecută în lumea de aici, ci se situează de la început în suprareal. „A fost odată ca niciodată” instituie de la început un timp suprareal şi solicită minţii umane activitatea facultăţii mentale a imaginaţiei.
            Din puncul de vedere al cercetărilor antropologice de tip evoluţionist, înclinaţia umană spre ficţiune a primit interpretări diferite. Divergenţa de opinii dintre cercetători a fost cauzată de faptul că această înclinaţie nu corespunde nevoilor primare ale omului de supravieţuire. Deşi ascultarea poveştilor produce o plăcere la fel ca cea produsă de satisfacerea plăcerilor fizice, ea poate fi cu greu asociată unui scop al supravieţuirii. Unele ipoteze presupun că ficţiunea îi creează povestitorului un avantaj de natură sexuală, devenind prin aceasta mai atractiv pentru ascultătorii săi (v. Miller, G., The Mating Mind, 2000). Altele consideră că ficţiunile au funcţia de oferi o cunoaştere mai bună a normelor de comportament şi a judecăţii altor indivizi, altminteri greu de cunoscut, răspunzând astfel specificităţii biologice a omului de a compensa prin raţiune limitele sale naturale în mediul natural şi în cel al societăţii.
             Ultima interpretare poate servi identificării diferenţei esenţiale a ficţiunii de mitologie. Ficţiunea literară aduce în plus faţă de mit o cunoaştere a lumii înconjurătoare aşa cum sunt în lumea de aici. Cu toate acestea, primele creaţii literare, atât populare, cât şi culte, transpun această cunoaştere în dimensiunea fascinaţiei, pe care, după interpretarea lui Rudolf Otto, este o parte esenţială a trăirii sacrului. Acesta este genul povestirilor miraculoase. Lumea şi omul devin fascinante mai întâi prin legătura lor cu divinul, apoi urmează un proces firesc de evoluţie a literaturii în urma căruia apar fascinante prin ele însele. Nu mai puţin, miturile au jucat la începuturile literaturii rolul de surse primare. De exemplu, Epopeea lui Ghilgameş integrează pe parcusul ei mituri mai vechi, cum este cel al potopului, deşi eroul său omonim trezeşte fascinaţie ca om, întreaga epopee arătând de altfel diferenţa existentă între om şi lumea nemuritoare a zeilor. Iliada şi Odiseea atribuite lui Homer conţin şi ele diferite mituri, deşi eroii epopeelor pun în evidenţă calităţi umane.
            În operele menţionate, eroilor şi se justifică deseori exemplaritatea prin presupunerea că sunt fii ai zeilor, la fel cum în unele basme se realizează prin prezentarea unei naşteri miraculoase a personajelor, cum ar fi, copilul ce se naşte unor oameni sterpi. Acest lucru dovedeşte probabil că deşi literatura s-a aplecat spre om şi spre lume, mintea creatoare nu a putut disocia fascinaţia de sacralitate. Mai mult, până în epoca modernă, s-a considerat că reluarea şi prelucrarea miturilor antice în opere artistice, inclusiv literare, este o cale sigură de a reuşi să fie ilustat ceea ce este fascinant în natura umană.  Tot a parte a apropierii literaturii de sacralitate poate fi avută în vedere şi convingerea, durabilă de asemenea, că un creator de literatură beneficiază de o inspiraţie divină.
            O parte a acestor legături dintre literatură şi mit sunt ilustrate în opera Metamorfoze a poetului roman Ovidiu (43 î.e.n. – 17-18 e.n.), unde este asumată mitologia greco-romană ca sursă a creaţiei literare. Pasajul următor aparţine Cărţii a II-a (trad. Petru Creţia, 1959) şi relatează răpirea Europei, prinţesă feniciană, de către Zeus preschimbat într-un taur.


Friday, January 27, 2017

Logică - lecţia XVIII - test pentru identificarea propoziţiilor categorice




LOGICĂ, ARGUMENTARE ŞI COMUNICARE
- LECŢIA XVIII -

Propoziţii categorice
- test pentru identificarea propoziţiilor categorice –


 
Numărul 1

Se dă următorul text:


Orice om îşi doreşte mai mult de la viaţă, dar uneori viaţa nu oferă decât un număr limitat de posibilităţi. Prin urmare, nu există nicio viaţă care să poată fi judecată prea aspru. Cum nu avem o cunoaştere limpede a vieţilor altora, este posibil ca  unii oameni să nu fie  de fapt total responsabili pentru felul în care trăiesc.


a. Identificaţi cele 5 propoziţii categorice din text, transcriindu-le după formulele standard (Toţi, Niciunul, Unii, Unii...nu). 5p
b. Menţionaţi care este concluzia argumentului. 2p
c. Formulaţi o propoziţie care să contrazică concluzia argumentului. 2p

Numărul 2


Se dă următorul text: 

Muzica te aduce într-o lume aparent necunoscută. Unele trăiri sugerate de muzică sunt stranii. Nimeni nu le-ar putea explica foarte precis. Şi totuşi, ele fac parte din sfera umană. Aşadar, anumite trăiri umane nu sunt pe deplin explicabile.

a. Identificaţi cele 5 propoziţii categorice din text, transcriindu-le după formulele standard (Toţi, Niciunul, Unii, Unii...nu). 5p
b. Menţionaţi care este concluzia argumentului. 2p
c. Formulaţi o propoziţie care să contrazică concluzia argumentului. 2p

Sunday, December 18, 2016

Cultură şi mitologie(6): Mit şi ritual



Cultură şi mitologie

6.
Perspectiva etnologică asupra mitului
- ritualul –



            Deşi miturile sunt concepute ca modele de comportament ale unui societăţi, ele sunt într-o relaţie de influenţare reciprocă cu realitatea modelată. Viaţa comunităţii a modificat fără îndoială relatările mitice care nu auveau o formă fixă şi miturile însele preiau elementele specifice unei comunităţi.
            Întrucât miturile nu au fost concepute ca relatări de tip ştiinţific, ci făceau parte din nişte experienţe religioase sau reprezentau temeiul acestora, ele au fost asimilate ritualurilor care le însoţeau recitarea sau confirmau urmarea modelelor de comportament furnizate de acestea. În vreme ce cunoaşterea miturilor nu revenea decât unor persoane specializate, fie unele selectate dintr-o castă sacerdotală în religiile mari, fie şamani sau vraci în cazul grupurilor religioase restrânse, ritualul era accesibil întregii comunităţii. De aceea, ritualulurile au persistat mai mult decât miturile, exprimând modul de a se comporta specific unei comunităţi şi transformându-se în obiceiuri a căror semnificaţie religioasă originară a fost adesea uitată.  Obiceiurile nu reflectă decât indirect ritualul originar asociat unei mitologii, iar în mod direct o realitate etnografică, adică particularităţile culturii materiale şi nemateriale ale unei comunităţi.
            Deseori, obiceiurile amintesc de dimensiunea lor religioasă originară prin referinţe la religia actuală a comunităţii. Luând ca exemplu unele obieceiuri româneşti reţinute de folclor, invocarea religiei creştine în cadrul lor (fie prin folosirea simbolurilor creştine, fie prin menţionarea numelor sfinte creştine) nu are întotdeauna legătură cu semnificaţia ei teologică, ci pare numai să asigure prezenţa unui sens divin cunoscut de comunitate în locul celui arhaic uitat.
            Aşa se întâmplă de pildă în cazul unui cântec din Moldova din cadrul ceremoniei acordării darurilor pentru miri înaintea mesei de nuntă de către tinerii comunităţii:

„Bună vremea, bună vremea,
Înălţată Împărăteasă!
Şedeţi în coate după masă
Ca şi o garoafă frumoasă.
De aceea toate femeile
Din toate părţile
Năzuiesc ca albinele
La Domnia Voastră
Şi s-arată cu colăcei
Mândri şi frumuşei
Să aveţi parte de ei!
Colaci mândri şi frumoşi
Ca şi faţa lui Christos."
(text din O. Papadima, O viziun românească a lumii, Ed. Seculum, Bucureşti, pp. 70-71)

            Substratul mitic al cântecului transpare din:
                        a. caracterul universalizant al adresărilor de forma „de aceea toate femeile, din toate părţile”, în condiţiile în care o caracteristică a miturilor este situarea într-un plan universal, aşa cum o dovedeşte şi identificarea spaţiului mitic cu centrul lumii;
                        b. asocierea miresei cu o „înălţată împărăteasă”, căreia îi sunt supuse „toate femeile”, fapt ce este similar tendinţei mitice de asociere a nunţii cu o hierogamie dintre zeii stăpânitori ai lumii;
                        c. legătura dintre darurile făcute oamenilor şi jertfa închinată unui zeu, prin comparaţia dntre colacii mândri şi frumoşi cu „faţa lui Christos”(de exemplu, în manuscrisul egiptean Issinger, se menţionează că darurile făcute săracilor sunt de fapt jertfe aduse zeilor).
            Deşi nu poate fi decât o dovadă slabă a legăturii cu un substrat mitic, fiind mai curând parte a comparaţiilor curente din literatura populară, invocarea naturii ca parte a ceremonialului („garoafă frumoasă”... „năzuiesc ca albinele”) menţinea tradiţia mitică de asociere a modelelor divine cu elemente ale naturii. Luând în seamă toate elementele anterioare, menţionarea numelui lui Christos nu îşi găseşte o explicaţie decât prin nevoia de a prezenta dimensiunea religioasă a ceremonialului, chiar dacă actul de a face daruri mirilor înaintea mesei de nuntă nu era parte a ritualului creştin al căsătoriei. Se poate afirma astfel că ritualul menţionat pierde conştiinţa dimensiunii sale mitice originare şi o recuperează printr-o comparaţie fără semnificaţie creştină a darurilor cu „faţa lui Christos” sub aspectul frumuseţii.
            Un alt exemplu al transferului substratului mitologic al unor ritualuri într-un registru creştin ni-l poate furniza următorul colind de Crăciun (ibidem, pp. 58-59). Acesta reflectă credinţa mitologică potrivit căreia actele umane esenţiale au un corespondent în ralitatea divină. Sfinţii din rai sunt prezentaţi executând ritualuri umane de purificare şi înnoire legate, putem presupune, de intrarea într-un nou an. Deşi elementele creştine sunt mult mai pregnante, cadrul mitologic le înstrăinează de semnificaţia lor teologică.


         

Sunday, November 27, 2016

Dezbatere(6) - Argumente pentru afirmaţii normative



Dezbatere, oratorie şi retorică

6

ARGUMENTE PENTRU AFIRMAŢII NORMATIVE





            Afirmaţiile normative sunt cele care remarcă necesitatea impunerii unei reguli. În general, ele conţin verbe care semnalează necesitatea sau oportunitatea unor acţiuni: ar trebui, trebuie, ar fi bine sau necesar să... etc.
            Argumentele în favoarea unor asemenea afirmaţii pot urma modelul celor publicitar, cuprinzând următorii paşi:

(1) Mai întâi trebuie stabilită o nevoie de schimbare, lucru pe care îl realizezi arătând că acum există o situaţie dăunătoare. În domeniul publicităţii, se porneşte de asemenea de la încercarea de a te convinge că eşti însetat, neatractiv, că nu te hrăneşti sănătos, că ai probleme de sănătate netratate, sau că eşti obligat să consumi foarte mulţi bani pe alte variante de produse şi servicii decât cele propuse în reclamă.

De exemplu, avem afirmaţia „Ar trebui ca timpul alocat cursurilor şcolare pentru elevii din clasele terminale să nu depăşească 5 ore pe zi”

Exprimarea gravităţii situaţiei în cazul afirmaţiei date trebuie să arăţi că există elevi din clasele terminale cu mai mult de cinci ore pe zi şi să pui în evidenţă un efect dăunător. Pentru a accentua gravitatea situaţiei, se pot oferi dovezi sau exemple convingătoare. Argumentul care demonstrează existenţa problemei orarului cu mai mult de cinci ore pe zi şi exemplul oferit, trebuie să sugereze explicit sau implicit că există nevoia luării unei măsuri.

(2) După ce ai arătat că există o problemă cu situaţia prezentă. Trebuie să avansezi către prezentarea unei soluţii sau propuneri. În publicitate, această etapă corespunde cu prezentarea produsului. În dezbatere, poţi prezenta o propunere sau un plan, planul fiind propunerea ta de a rezolva problema. Cum orice propunere are puncte slabe, ea trebuie însoţită de un argument şi de o dovadă sau un exemplu în favoarea ei. De exemplu, pentru afirmaţia dată, se va face propunerea reducerii orelor la materii la care elevul poate învăţa şi prin efort individual, iar apoi să se dea un exemplu pentru o astfel de materie.

(3) Demonstrezi printr-un argument că propunerea ta este de fapt o soluţie la gravitatea situaţiei semnalată iniţial. La fel, reclamele se încheie cu semnalarea finală a faptului că produsul înlătură problema iniţială. Propunerea ta trebuie să fie la fel de amplă precum gravitatea semnalată. Finalul va conţine şi afirmaţii care să arate impactul pozitiv al propunerii tale în vederea soluţionării pe viitor a problemei.

De exemplu, pentru afirmaţia „Trebuie stimulată frecventarea şcolii în comunităţile rurale”, gravitatea fiind abandonul şcolar ridicat în acel mediu, iar soluţia asigurarea unor condiţii salubre la şcolile rurale, se poate observa că propunerea are un impact prea scăzut.


Exerciţiu: alcătuiţi un caz care să urmeze paşii indicaţi pentru afirmaţia „Elevilor ar trebui să li se impună să poarte uniforme”

Friday, November 25, 2016

Logică - lecţia XVII - tipuri de definiţii



LOGICĂ, ARGUMENTARE ŞI COMUNICARE
- LECŢIA XVII -

Tipuri de definiţii
- fişe de lucru –

1


Gnose-ologic
Definiţie ştiinţifică pentru temperatură



Definiţie neştiinţifică pentru oxigen



Expri-mare
Definiţie explicită pentru nervozitate


Definiţie implicită pentru superioritate



Obiec-tul definit
Definiţie reală pentru câine



Definiţie nominală pentru introvertit





Definiţie nominală lexicală pentru şiret





Definţie stipulativă pentru printare



Proce-
dura de definire
Definiţie prin gen proxim şi diferenţă specifică pentru emoţie




Definiţie operaţională pentru absolvent de liceu




Definiţie prin enumerare pentru performanţă şcolară



Definiţie ostensivă pentru sală de clasă









2

Gnose-ologic
Definiţie ştiinţifică pentru oxigen



Definiţie neştiinţifică pentru temperatură





Expri-mare
Definiţie implicită pentru nervozitate


Definiţie explicită pentru superioritate




Obiec-tul definit
Definiţie reală pentru introvertit



Definiţie nominală pentru câine





Definiţie stipulativă pentru descărcat





Definiţie stipulativă pentru CAS



Proce-
dura de definire
Definiţie prin gen proxim şi diferenţă specifică pentru pasiune





Definiţie constructivă pentru absolvent de liceu





Definiţie ostensivă pentru performanţă şcolară



Definiţie prin enumerare pentru sală de clasă



Sunday, November 20, 2016

Cultură(5): Funcţiile mitului



Cultură şi mitologie

5.
Funcţiile mitului



            Potrivit lui Mircea Eliade, funcţiile principale ale miturilor sunt cea de a stabili nişte modele comportamentale şi de a provoca retrăirea unor experienţe religioase. Mitul dezvăluie modele comportamentale, pentru că el conţine povestiri despre zei sau evenimente desfăşurate într-un timp şi spaţiu sacre, aşadar sunt parte a acelei realităţi autentice la care cea a lumii oamenilor poate aspira numai raportându-se la ea.
            Astfel, în Mitul eternei reîntoarceri, M. Eliade afirmă despre mentalitatea primitivă privind existenţa:

„un obiect sau un act nu devine real decât în măsura în care imită sau repetă un arhetip. Astfel, realitatea se dobândeşte exclusiv prin repetare sau participare; tot ce nu are un model exemplar este „golit de sens”, adică lipsit de realitate (p. 40).”

            Cum zeilor le erau atribuite părţi sau funcţii ale naturii, ori le erau asociate fenomenele ei, comportamentul uman îl imitau ărin istorisirile despre zei pe cel cosmic. De exemplu, în multe culturi, un comportament uman esenţial precum căsătoria este raportat la unirea elementelor cosmice. În cultura greacă, există mitul unirii zeiţei Demetra cu Iason pe pământul proaspăt însămânţat, la începutul primăverii, subliniindu-se astfel asocierea dintre căsătorie şi fertilitatea pământului. Mituri asemănătoare au generat existenţa în Europa unor ritualuri de primăvară în care se realizează o uniune simbolică a tinerilor pentru a cauza repetarea actului originar de natură cosmică al fertilităţii. La fel, în China, cuplurile tinere mergeau primăvara să se unească pe iarbă ca să stimuleze regenerarea cosmică şi germinaţia universală. Pentru sumerieni, anul nou era celebrat prin mitul hierogamiei (nunţă sacră), când zeiţa Iştar (a fecundităţii) se culcă lângă Tammaz (sau Tammuz, zeu al hranei şi vegetaţiei). Regele reproducea nunta mitică printr-o uniune rituală cu zeiţa reprezentată de o preotesă într-o cameră secretă a templului, unde se afla patul nupţial al zeiţei (pp.32-3).

Forţa imitaţiei şi semnificaţia sacră a nunţii apare şi în Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă, în episodul recomandărilor magice ale babei către Harap-Alb:

 De unde dai, milostivul Dumnezeu să-ți dea, zise baba, și mult să te înzilească, luminate crăișor, că mare norocire te așteaptă. Puțin mai este, și ai să ajungi împărat, care n-a mai stat altul pe fața pământului așa de iubit, de slăvit și de puternic. Acum, luminate crăișor, ca să vezi cât poate să-ți ajute milostenia, stai liniștit, uită-te drept în ochii mei și ascultă cu luare-aminte ce ți-oi spune: du-te la tată-tău și cere să-ți dea calul, armele și hainele cu care a fost el mire, și atunci ai să te poți duce unde n-au putut merge frații tăi; pentru că ție a fost scris de sus să-ți fie dată această cinste.

Care sunt elementele creltine inserate în poezie?
În ce sens este prezentă imitaţia?
De ce au un caracter miraculos calul, armele şi hainele de nuntă ale mirelui?


În ce sens este prezentă ideea sacralităţii căsătoriei în ritualul ortodox al căsătoriei prin dansul mirului şi intonarea imnului „Isaie, dănţuieşte; Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emanuel, pe Dumnezeu şi Omul; Răsăritul este numele Lui, pe Care slăvindu-L, pe Fecioara o fericim. Sfinţilor mucenicei, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre. Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule; lauda Apostolilor şi bucuria mucenicilor, a căror propovăduire este Treimea cea de o fiinţă.“


            Istoricul religiilor Joseph Campbell distinge patru funcţii ale mitului prezente în toate culturile, în măsura în care consideră că există o unitate psihică a umanităţii orientată către dezvăluirea transcendenţei în lume. Miturile ar suprinde aspecte legate de viaţa lui:
            - funcţia mistică: mitul deschide lumea către diensiunea misterului, către realizarea misterului subîntins tuturor formelor sale. Dacă misterul se manifestă prin toate lucrurile, universul devine o imagine sfântă.
            - funcţia cosmologică: se arată cum universul are o formă prin care pătrunde misterul.
            - funcţia sociologică: sprijinirea şi validarea unor comportamente sociale, cum ar fi, de exemplu, monogamia sau poligamia, dar şi legi etice precum înfăptuirea dreptăţii, arătarea milei etc.
            - funcţia pedagogică: te învaţă cum să trăieşti o viaţă de om indiferent de circumstanţe.
(v. Campbell, Joseph, The power of myth,Doubleday, 1988, pp. 49-50)

Sunday, November 13, 2016

Filosofie - lecţia XXVI - structura eseului despre sensul vieţii



ESEU DESPRE SENSUL VIEŢII
- structură -
           




1. INTRODUCERE

conţine:
a. un răspuns la întrebarea „care este semnificaţia conceptului de sens al vieţii?”
b. un exemplu de situaţie în care omul îşi pune problema existenţei unui sens al vieţii;
(2 puncte; 1 + 1)

2. CUPRINSUL

conţine:

c.  opinia personală (consider că sensul vieţii este...; nu cred că există un sens al vieţii, ci...);
d. susţinerea opiniei prin 2 argumente (consider că sensul vieţii este... /sau că nu există un sens al vieţii... deoarece/pentru că/deoarece/întrucât);
e. un exemplu concret care să ilustreze opinia susţinută;
f. apropierea dintre opinia personală şi una studiată, pe care o rezumăm pe scurt: viziunea creştină, cea evreiască din Eccleziast, Camus, Freud şi Cioran (consider că opinia mea este în acord cu viziunea lui ..., deoarece şi ... susţine ideea ..., dar...)
g. semnalarea opoziţiei dintre opinia personală şi una studiată, pe care o rezumăm pe scurt (susţinând că ..., sunt în dezacord cu perspectiva oferită de ..., care consideră că sensul vieţii este/ că nu există un sens al vieţii etc.)
(5 puncte; 0,5 + 2 + 0,5 + 1 + 1)
3. CONCLUZIA

conţine:

h. reluarea pe scurt a opiniei personale;
i. menţionarea pe scurt a opiniilor diferite din rândul celor studiate (pro şi contra);
j. ideea că problema sensului vieţii este importantă pentru om, indiferent de diversitatea părerilor; pe scurt, menţionăm de ce o considerăm importantă.
(1 punct; 0,2 + 0,6 + 0,2)

Se acordă 1 punct pentru coerenţa eseului şi pentru claritatea exprimării.
Se acordă 1 punct din oficiu.