A lua asupra ta povara altora înseamnă a lăsa în urmă imaginaţia, căci povara altuia nu poate fi niciodată pe deplin un obiect al imaginaţiei.
În lipsa imaginaţiei, purtarea povarei altuia este mai grea decât orice greutate proprie despre care ne putem imagina că are un sens. De aceea, jerta pentru altul este întotdeauna de sânge sau de felul acesteia.
Categorii
- Cultură şi mitologie (7)
- Dezbatere (11)
- Filosofie (28)
- Logică (21)
- proză (24)
- Studii sociale (4)
- Teologie (24)
Wednesday, October 30, 2013
Friday, October 18, 2013
Oamenii destin
Gestul imobilizat in imagine redevine mobil in privitor, dacă omul
din imagine îi este cunoscut şi altminteri decât prin privire. Gesturile chemării sau
ale ameninţării reproduse în imaginea unui necunoscut pot adânci înţelegerea
chemării sau a a ameninţării, dar nu sunt receptate dinamic, ci static, în
spiritul imobilităţii definiţiei.
Ritmul retrăirii mişcării gestului este
mai încet decât cel real. Mişcarea reprodusă nu mai este de ordin fizic, ci devine
o mobilitate a trăirilor legate de acea persoană în spiritul gestului.
Încetineala este o consecinţă a acestei treceri şi temeiul negării realităţii emulaţiei.
Deseori numai sub forma amintirilor, imaginile
gesturilor cunoscuţilor devin aşadar subiect al unei răstălmăciri de la fizic
la spiritual chiar şi atunci când ni le apropriem până la retrăire. Viul omului
cunoscut abia rezistă acestei treceri, de vreme ce sursa lui era fizicul. Rezistă
numai atunci când îi acordăm statutul destinului: viu prin confirmarea
ulterioară şi mort prin faptul că este de multă vreme ceva gata scris. Astfel,
putem vorbi despre oameni care au asupra noastră puterea destinului. Prin
urmare, ne-au fost cunoscuţi la origine în mişcarea lor fizică, aşa încât nu
este posibil să-i confundăm cu oamenii cunoscuţi numai spiritual, chiar dacă
numai ultimii sunt recunoscuţi îndeobşte ca oameni creatori de destine.
Subscribe to:
Posts (Atom)