Sunday, June 23, 2013

Ochii tatălui

Este tatăl privit în ochi? Sau, mai curând, tatăl este cel care îşi priveşte fiul în ochi? Aceasta este dilema urmaşului, mereu în urma celui care i-a dat viaţă fără a-l conţine vreodată în sine aşa cum o face mama. Adus pe lume pentru a fi următor, îl poate prinde din urmă pe cel care l-a lăsat în urma sa, privindu-l în ochi? 

Şi poate fi privitul în ochi trofeul victoriei asupra condiţiei secundarităţii urmaşului? O secundaritate în raport cu tatăl şi cu lumea mai veche decât sine. Este un trofeu al victoriei ori de câte ori viaţa urmaşului este mai însemnată decât a tatălui, aceasta însemnând privitul în ochi. Dar este numai un trofeu, adică o trăire singulară, chiar dacă recursivă, pentru că viaţa urmaşului rămâne apoape în totalitate una ce trebuie să urmeze calea pe care i-a dat-o de parcurs tatăl său cu voinţa rece a celui ce nu poate adăposti în sine viaţa generată de el.

Şi de fiecare dată când fiul îşi înalţă privirea de la calea pe care o parcurge, poate vedea cum este privit de tatăl său cu ochii dispăruţi şi prin aceasta suficient de cuprinzători pentru a încăpea în ei viaţa urmaşului de la început şi până la sfârşit. 

No comments:

Post a Comment

Note: Only a member of this blog may post a comment.