Monday, March 16, 2015

Sf. Ioan Scărarul: mintea ferecată în cuvintele rugăciunii



Antrenează-ţi cugetarea să se înalţe la cuvintele rugăciunii sau mai degrabă să stea ferecată în ele, iar dacă ajunge să cadă obosind din cauza prunciei sale, ridic-o iarăşi. Căci minţii îi este proprie nestatornicia, însă Cel căruia orice îi este cu putinţă îi poate oferi statornicie şi temeinicie.
            Dacă ai dobândit nevoinţa neîntreruptă, va ajunge la tine cel care pune hotare mării minţii tale şi îi va spune în vremea rugăciunii: „Vino până aici şi nu trece mai departe” (Iov 38, 11). Nu este posibil ca duhul să fie legat, dar unde este Ziditorul duhului, toate i se supun.” (Sf. Ioan Scărarul, Scara 28)

            Difererit faţă de felul comun de a înţelege folosirea vorbirii, cugetarea nu stă în spatele cuvintelor rugăciunii, ci în ele. Îndeobşte, ne gândim ce şi cum să spunem înainte de a vorbi, aşa încât cuvintele par să simbolizeze parţial gândurile din spatele lor. Când vorbim unii cu ceilalţi, gândurile rămase neexprimate în cuvintele adresate altora devin sursele nesincerităţii şi ale unei comunicări imperfecte. Este imperfectă, pentru că nu reuşeşte să realizeze pe deplin sensul comunicării de a fi unul împreună cu celălalt. Gândurile ascunse ne separă sau, de multe ori, vorbele sunt potrivite după felul în care se vorbeşte cel mai adesea, uitând să le legăm de gândirea proprie, cea care ne reprezintă cu adevărat pe noi înşine, şi nu felul de a împrumuta obiceiurile de vorbire din exterior. Putem stabili între noi legături trainice de vorbe, fără ca noi înşine să fim legaţi în ele.
            După Sfântul Ioan Scărarul, rugăciunea este altceva decât o conversaţie cu Dumnezeu de felul celor obişnuite între oameni. Ea este: „însoţirea şi unirea cu Dumnezeu”. Însoţirea (synousia) şi unirea unuia cu celălalt pot fi socotite ţintele imposibil de realizat, dar întotdeauna jinduite, ale comunicării dintre oameni. Cuvântul grec pentru însoţire înseamnă atât conversaţie, cât şi mariaj. Lucru care ne aminteşte de experienţa neobişnuită de comunicare dintre îndrăgostiţi care par a fi cu totul în cuvintele declarării iubirii la fel cum mintea este în cele ale rugăciunii. Asemănarea nu este întâmplătoare, pentru că Sfântul Ioan Scărarul aşază rugăciunea pe o treaptă apropiată de capătul Scării sale, iubirea de Dumnezeu. Însă îndrăgostiţii sunt în cuvintele de iubire şi cu trupul, nu numai cu mintea, singura capabilă de puritate.
            Rugăciunea descoperă astfel virtutea cea mai puternică a cuvântului, aceea de a cuprinde în sine întreaga gândire a omului. O cuprinde ducând-o la Cel căruia i se adresează. Această proprietate a cuvântului este superioară virtuţii celei mai mari a cuvintelor atunci când se leagă în propoziţii: adevărul. Adevărul sau adevărurile sunt frecvent opuse credinţei, în special cele culese din teoriile ştiinţifice. Însă gândirea nu poate fi conţinută de nici un adevăr de felul acesta. Nimeni nu îşi poate încredinţa mintea unui adevăr, chiar dacă îl poate susţine zi de zi. Îl susţine, dar gândirea este la el, nu în acel adevăr, justificând prin sine, nu prin acel adevăr că este cazul să îl susţină. Orice gând în afara acelui adevăr este o formă de a-l trăda, urmând, după Sfântul Ioan Scărarul, proprietatea nestatorniciei minţii. De exemplu, un om nu poate trăi în virtutea pretinsului său adevăr că Dumnezeu nu există, de vreme ce pe lângă acest adevăr se adună mulţimea sau „marea” de gânduri nestatornice care îi justifică de fapt comportamentul.
            Rugăciunea însăşi nu este ferită de această nestatornicie şi din acest motiv Ioan Scărarul recomandă antrenarea ei. Mai precis, este un antrenament de felul celor pentru luptă, al cărui capăt este dobândirea „nevoinţei”, textual „luptei”, neîntrerupte. Victoria nu este a omului, ci este dăruită acestuia de către Dumnezeu, în virtutea puterii sale de a birui limitele naturii, acum ale naturii umane.
 O altă comparaţie subînţeleasă de Sfântul Ioan este cea a încercării de a face mintea să se înalţe la fel cum învăţăm copilul să meargă. Este necesară, pentru că opreşte interpretarea intervenţiei lui Dumnezeu ca una exterioară minţii noastre şi înlătură înţelegerea minţii fercate în cuvintele rugăciunii ca o formă e adormire a raţiunii. Dumnezeu intervine pentru ca mintea noastră să meargă ea însăşi, iar în cuvintele rugăciunii mintea stă înălţată, nu este supusă lor, ca şi cum ar fi fermecată şi adormită de un descântec.
Apariţia lui Dumnezeu în rugăciune în ipostaza creatorului care se află mai presus decât limitele stabilite naturii umane de el însuşi ridică comunicarea cu Dumnezeu peste toate motivele omeneşti ale rugăciunii. Când ne rugăm pentru ceva sau pentru cineva din lume, nu putem culege motivele rugăciunii decât din natura aflată în subordinea lui Dumnezeu. Poate această culegere să se petreacă în limitele mării gândirii noastre pe care ni le oferă Dumnezeu când căpătăm statornicia minţii? Pare că nu, câtă vreme rugăciunea este un mijloc de a ajunge la Dumnezeu, întorcându-ne, cum spune din nou Ioan Scărarul, deopotrivă de la lumea văzută şi de la cea nevăzută. Ambele lumi sunt dincolo de limitele mării gândirii, fiindcă ele ne atrag gândirea spre realităţi diferite de Dumnezeu. Rugându-ne pentru oameni şi pentru noi, chiar şi atunci când o facem pentru obţinerea raiului, nu atingem încă sensul cel mai înalt al rugăciunii, ci suntem încă pe treptele inferioare ale scării desăvârşirii. Totuşi, orice pas pe scară este necesar, mai ales că urcuşul către desăvârşire alungă lumea cu demonii ei, care vor să ne convingă că tot ce este în lume rămâne al ei, fără putinţa de a înainta către Dumnezeu. Ne opreşte însă din înaintare greşeala de a subordona rugăciunea scopurilor pentru care ne rugăm. Dacă, rugându-ne, râvna cea mare este pentru obţinerea unui lucru, lucrul devine mai important decât Dumnezeul căuia i ne adresăm. Sau, în cuvintele lui Ioan Scărarul: „Nu zice că zăbovind mult timp în rugăciune, n-ai dobândit nimic, căci iată ai şi dobândit. Căci ce bine mai înalt este ca acela de a fi fost lipit de El şi de a fi stăruit neîntrerupt în unirea cu El?”




No comments:

Post a Comment

Note: Only a member of this blog may post a comment.