Luminile învierii

Moartea lui Iisus Hristos pentru lume s-a petrecut printre oamenii din lume: soldaţi, oficialităţi politice, tâlhari, ucenici, sau mulţimi ostile.

Fiecare din ei îl vor fi acoperit cu lucrurile, vorbele, corpurile şi faptele lor. Aproape că este imposibil să vezi omul murind în singurătatea sa din cauza unei astfel de mulţimi. Şi mai puţin de atât îţi poţi închipui că singurătatea unui om muribund poate răzbate prin mulţime pentru ca el să poată muri pentru ea.

Chiar sărbătorind-o, moartea lui Hristos este mereu acoperită de mulţimile de oameni şi de lucruri. La fel se întâmplă şi cu învierea lui.

Însă învierea Lui lasă un loc liber în mormânt şi un spaţiu de neacoperit de mulţimile care obişnuiesc să ascundă singurătatea omului în moarte amestecându-l odată mort în rândul mulţimii de oameni morţi înaintea lui. Învierea sărbătorită lasă un loc liber în minţile oamenilor pornite să explice totul prin lucrurile lumii aflate la îndemâna lor. Este un loc liber care se instalează în mintea fiecăruia, de vreme ce nimeni nu poate înţelege înnvierea prin gândirea lui formată în şi de lume.

De aceea, când învierea sărbătorită pare să fie numai un prilej de mişcare a mulţimilor, ea se arată fiecărui om în parte. Lumina purtată de fiecare individ în noaptea Paştelui îl face orb faţă de lume cu mulţimile ei de oameni şi lucruri. În lumină, fiecare îşi descoperă sufletul depărtat de lume şi vede alte asemenea suflete în jurul lui.

Aflăm astfel şi cum de a reuşit Iisus Hristos să răzbată mulţimea pentru a muri pentru ea. A reuşit pentru că moartea Lui nu era parte a mulţimii dimprejurul Lui în acel loc al lumii, ci era o cale către învierea care risipeşte mulţimea într-o mulţime de suflete.