Învierea pentru om

Moartea şi învierea lui Iisus Christos se confundă uşor cu nişte evenimente, pe care creştinii apoi şi le reamintesc an de an. Nu sunt, ci sursele înţelesurilor vieţii, morţii şi învierii omului.

Moartea este singurul eveniment cunoscut în vieţile oamenilor şi este un eveniment personal al individului, urmând logica trecerii timpului de care ascultă întreaga sa viaţă.

Trecerea de la moarte la înviere desfiinţează trecerea timpului şi, de aceea, şi noţiunea de eveniment. Dacă învierea este personală, ea nu mai poate fi proprie în sensul unui eveniment. Nu mi se întâmplă să înviu, aşa cum mi se petreceau tot felul de evenimente în cursul vieţii, ci particip sau mă împărtăşesc dintr-o realitate a învierii a cărei sursă este dincolo de mine.

Învierea transformă viaţa de până la moarte şi moartea însăşi, pe care noi le credeam evenimente, într-o serie de înţelesuri. Înţelesul este opus evenimentului, pentru că el stă într-un cuvânt sau lucru, nu este ceva care să se mişte petrecându-se. Oamenilor înviaţi la judecata finală nu li se propune reamintirea faptelor, ci privirea lor prin înţelesurile divine căpătate atunci. Odată ce se ştiu înviaţi în Dumnezeu sau în afara lui, ajung să priceapă că viaţa lor nu a fost o înşiruire de evenimente petrecute alături de semenii lor, ci o încercare de a-l vedea pe Dumnezeu în ei. Altfel spus, primesc în sfârşit un înţeles al vieţii alături de ceilalţi.

Omul participă la realitatea învierii, în vreme ce Fiul lui Dumnezeu este ca Dumnezeu însăşi această realitate. Nu este însă înviere pentru el însuşi, fiindcă Dumnezeu este veşnic viu, ci este astfel pentru om. Prin urmare, învierea Sa oferă înţelesuri pentru viaţa şi moartea Lui şi a noastră. Sărbătorindu-I învierea, creştinii nu numai că îşi pun speranţa în urmarea aceleiaşi treceri de la moarte la viaţă, dar află prin ea că răstignirile şi morţile îndurate de ei nu au înţelesuri în ele însele, ci îşi primesc unele de la realitatea învierii. Nu vor mai căuta înţelesurile suferinţelor lor în lumea de aici, ci în lumea învierii. Cei ce plâng află prin învierea lui Hristos că sunt fericiţi, de vreme ce în ea vor găsi mângâiere, la fel cum vor fi şi cei ce ne pătimesc şi mor, credem acum, fără sens.