Saturday, February 21, 2015

Postul pentru Dumnezeu



Hrana este definită ca mijloc prin ne care asigurăm supravieţuirea corpului şi, în acest fel, nu pare să solicite în mare măsură raţiunea umană. Fiindcă ne place să ne recunoaştem ca fiinţe raţionale, postul ca exerciţiu religios poate părea multora ca o preocupare de rang inferior, de vreme ce hrana însăşi nu priveşte umanitatea decât în mod secundar. A te îngriji de ce mănânci sau a te îngriji de ceea ce nu trebuie să mănânci par să aibă deopotrivă o slabă însemnătate pentru om.

O asemenea descalificare a postului îşi are deseori sursa într-o confuzie dintre raţiune şi ideile ei. Pentru mulţi, raţiunea este superioară pentru că a fost capabilă să producă idei înalte, în special cele de ordin ştiinţific, care au condus la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă. Când cineva pretinde că se sprijină mai degrabă pe raţiunea sa decât pe religie, are mai mult sau mai puţin în minte marile idei ştiinţifice la care aderă, chiar fără să fi depus efortul de a le gândi el însuşi. Un asemenea efort personal îi poate descoperi însă faptul că raţiunea este de fapt un exerciţiu al deosebirilor lucrurilor şi gândurilor unele de altele care nu încetează toată viaţa, indiferent de rezultatele atinse pe parcurs.

Exerciţiul raţiunii se desfăşoară în cea mai mare parte a vieţii noastre în câmpul deloc înalt al alegerii hranei. Pentru că, mai mult decât să ne asigure supravieţuirea, hrana ne solicită capacitatea de a deosebi lucrurile pe care vrem şi ne place să le consumăm. Ambalajele pline de informaţii prin care ni se înfăţişază hrana în epoca actuală ne pun la încercare cunoaşterea mai mult decât altădată, şi nu numai simţurile folosite în chip natural pentru alegerea şi gustarea alimentelor: gustul, mirosul, pipăitul şi văzul.

Postul introduce o deosebire în plus. Este deosebirea sau îndepărtarea de obişnuinţa de a ne hrăni din alimentele plăcute. Pentru că abţinerea de la aceste alimente este motivată de  aşteptarea unei sărbători religioase, postul devine o formă de a exprima faptul că ne putem deosebi de felul obişnuit de viaţă în numele divinului. Nu este o formă superficială de exprimare sau o idee înaltă numai vorbită, ci este transpunerea acestei idei în exerciţiul cât se poate de concret şi personal de a mânca numai o anumită hrană. Se ajunge, aşadar, prin post, nu numai la îndepărtarea de viaţa noastră obişnuită, ci şi de vieţile celor pentru care raţiunea este vehicularea prin vorbe a unui set de idei gândite de alţii. Mai mult, putem spune că tocmai printr-o astfel de aplicare concretă şi personală a unei idei, reuşim să ne recunoaştem identitatea de fiinţe raţionale, chiar dacă o vedem conturată în realitatea divină.  

De vreme ce ne face să afirmăm concret că trăim pentru Dumnezeu, postul rămâne un exerciţiu religios, chiar dacă este trăit de unii oameni numai ca o dietă alimentară. Rămâne însă prea puţin din semnificaţia lui. Dacă postul Paştelui este o modalitate de a ne desprinde de felul comun de a trăi pentru a celebra învierea Fiului lui Dumnezeu, rătăcirea în grija de a ne abţine de la o anumită hrană ne poartă numai până la recunoaşterea faptului că aparţinem religiei întemeiate de El ca om, iar om a fost pe deplin când a murit.  Pentru a-i sărbători şi învierea este nevoie ca postul să însemne o schimbare a felului de a ne vedea pe noi înşine şi lumea, deosebind ce aparţine lui Dumnezeu din toate acestea şi ce nu. Orgoliile şi păcatele care ne fac să credem că suntem cu totul ai noştri sunt primele de deosebit. Dacă ne întrebuinţăm raţionalitatea dobândită prin post, vom deosebi şi lucrurile lumii de semnificaţiile lor obişnuite de realităţi străine de Dumnezeu. Altminteri, folosirea discernământului în afara înţelegerii faptului că aparţinem unei fiinţe superioare repetă greşeala primilor oameni de a gusta rău şi spre moarte din pomul cunoştinţei binelui şi răului.



No comments:

Post a Comment

Note: Only a member of this blog may post a comment.