Categorii

Sunday, October 9, 2016

Filosofie - lecţia XXV - problema identităţii



FILOSOFIE
Lecţia XXV

PROBLEMA IDENTITĂŢII




            Spre deosebire de problema definirii omului, cea relativă la identitate vizează descoperirea felului în care omul se percepe pe sine. În locul întrebării „ce este omul?”, apare „cine sunt eu?” Răspunsul ar trebui să stabilească identitatea personală. În contextul cunoaşterii comune, indivizii se definesc printr-un set de proprietăţi socotite relevante pentru identificarea lor: locul de muncă sau calificarea, statutul social, averea, trăsăturile fizice etc. Apariţia unei probleme a identităţii în acest context poate, de exemplu, să apară în momentul în care individul se identifică în amintiri sau în fotografii, unde singurul aspect menţinut într-o secvenţă îndelungată de timp este o anumită asemănare fizică şi în amintiri mult mai vagi decât permanenta conştiinţă de sine în numele căreia putem să ne recunoaştem ca fiind noi înşine. Se pune atunci întrebarea care sunt acele condiţii permanente care constituie identitatea personală.
            În filosofie, problema descoperirii acestor condiţii a fost pusă ca o alegere a unui criteriu al identităţii: fie corpul, fie conştiinţa  (căreia i s-au dat diferite interpretări), sau o coparticipaţie a ambelor criterii.
            Filosoful John Locke se situează în tabăra celor care susţin că temeiul identităţii personale (deosebită de identitatea materială) îl constituie conştiinţa, având semnificaţia de memorie:


            Teoria lui J. Locke a fost atacată de filosofi ulteriori, care au socotit că singură conştiinţa ca memorie nu poate constitui criteriul identităţii personale. Filosoful contemporan Bernard Williams contestă şi el teoria lui Locke, introducând o teoria coparticipaţiei conştiinţei şi corpului în stabilirea identităţii. Astfel, deşi memoria asigură individului o continuitate psihologică, este nevoie şi de o continuitate fizică. Prin urmare, la întrebarea „cine sunt eu?”, s-ar putea răspunde deopotrivă printr-un apel la persistenţa memoriei şi corpului în timp.
            În apărarea propriei poziţiei, B. Williams supune cercetării şi un exemplu contrafactual în care unei persoane numite Charlie îi sunt şterse toate amintirile şi sunt înlocuite cu amintiri clare (sau amintiri aparente) despre viaţa unei persoane care a murit demult, să spunem John. Trebuie să tragem concluzia pe baza dovezii oferite de memorie că persoana rezultată nu este Charlie, ci John, sau se cuvine să deducem din absenţa unei continuităţii fizice că este numai Charlie, însă cu o pierdere a memoriei?


Temă:

Să presupunem că o tânără studentă este amendată pentru deteriorarea cărţilor de la bibliotecă. Mai târzium ca avocată de vârstă medie, ea îşi aminteşte că a plătit amenda. Şi mai târziu, la pensie, ea îşi aminteşte de cariera ei în avocatură, dar a uitat cu totul nu numai de plata unei amenzi la bibliotecă, ci şi de orice alt lucru făcut în tinereţe.

Care din cele trei faze ale vieţii femeii pot fi socotite criterii ale identităţii personale potrivit lui Locke şi care potrivit teoriei lui B. Williams?

 


No comments:

Post a Comment

Note: Only a member of this blog may post a comment.