Cultură(5): Funcţiile mitului

Cultură şi mitologie

5.

Funcţiile mitului

            Potrivit lui Mircea Eliade, funcţiile principale ale miturilor sunt cea de a stabili nişte modele comportamentale şi de a provoca retrăirea unor experienţe religioase. Mitul dezvăluie modele comportamentale, pentru că el conţine povestiri despre zei sau evenimente desfăşurate într-un timp şi spaţiu sacre, aşadar sunt parte a acelei realităţi autentice la care cea a lumii oamenilor poate aspira numai raportându-se la ea.

            Astfel, în Mitul eternei reîntoarceri, M. Eliade afirmă despre mentalitatea primitivă privind existenţa:

„un obiect sau un act nu devine real decât în măsura în care imită sau repetă un arhetip. Astfel, realitatea se dobândeşte exclusiv prin repetare sau participare; tot ce nu are un model exemplar este „golit de sens”, adică lipsit de realitate (p. 40).”

            Cum zeilor le erau atribuite părţi sau funcţii ale naturii, ori le erau asociate fenomenele ei, comportamentul uman îl imitau ărin istorisirile despre zei pe cel cosmic. De exemplu, în multe culturi, un comportament uman esenţial precum căsătoria este raportat la unirea elementelor cosmice. În cultura greacă, există mitul unirii zeiţei Demetra cu Iason pe pământul proaspăt însămânţat, la începutul primăverii, subliniindu-se astfel asocierea dintre căsătorie şi fertilitatea pământului. Mituri asemănătoare au generat existenţa în Europa unor ritualuri de primăvară în care se realizează o uniune simbolică a tinerilor pentru a cauza repetarea actului originar de natură cosmică al fertilităţii. La fel, în China, cuplurile tinere mergeau primăvara să se unească pe iarbă ca să stimuleze regenerarea cosmică şi germinaţia universală. Pentru sumerieni, anul nou era celebrat prin mitul hierogamiei (nunţă sacră), când zeiţa Iştar (a fecundităţii) se culcă lângă Tammaz (sau Tammuz, zeu al hranei şi vegetaţiei). Regele reproducea nunta mitică printr-o uniune rituală cu zeiţa reprezentată de o preotesă într-o cameră secretă a templului, unde se afla patul nupţial al zeiţei (pp.32-3).

Forţa imitaţiei şi semnificaţia sacră a nunţii apare şi în Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă, în episodul recomandărilor magice ale babei către Harap-Alb:

 De unde dai, milostivul Dumnezeu să-ți dea, zise baba, și mult să te înzilească, luminate crăișor, că mare norocire te așteaptă. Puțin mai este, și ai să ajungi împărat, care n-a mai stat altul pe fața pământului așa de iubit, de slăvit și de puternic. Acum, luminate crăișor, ca să vezi cât poate să-ți ajute milostenia, stai liniștit, uită-te drept în ochii mei și ascultă cu luare-aminte ce ți-oi spune: du-te la tată-tău și cere să-ți dea calul, armele și hainele cu care a fost el mire, și atunci ai să te poți duce unde n-au putut merge frații tăi; pentru că ție a fost scris de sus să-ți fie dată această cinste.

Care sunt elementele creltine inserate în poezie?

În ce sens este prezentă imitaţia?

De ce au un caracter miraculos calul, armele şi hainele de nuntă ale mirelui?

În ce sens este prezentă ideea sacralităţii căsătoriei în ritualul ortodox al căsătoriei prin dansul mirului şi intonarea imnului „Isaie, dănţuieşte; Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emanuel, pe Dumnezeu şi Omul; Răsăritul este numele Lui, pe Care slăvindu-L, pe Fecioara o fericim. Sfinţilor mucenicei, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre. Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule; lauda Apostolilor şi bucuria mucenicilor, a căror propovăduire este Treimea cea de o fiinţă.“

            Istoricul religiilor Joseph Campbell distinge patru funcţii ale mitului prezente în toate culturile, în măsura în care consideră că există o unitate psihică a umanităţii orientată către dezvăluirea transcendenţei în lume. Miturile ar suprinde aspecte legate de viaţa lui:

            - funcţia mistică: mitul deschide lumea către diensiunea misterului, către realizarea misterului subîntins tuturor formelor sale. Dacă misterul se manifestă prin toate lucrurile, universul devine o imagine sfântă.

            - funcţia cosmologică: se arată cum universul are o formă prin care pătrunde misterul.

            - funcţia sociologică: sprijinirea şi validarea unor comportamente sociale, cum ar fi, de exemplu, monogamia sau poligamia, dar şi legi etice precum înfăptuirea dreptăţii, arătarea milei etc.

            - funcţia pedagogică: te învaţă cum să trăieşti o viaţă de om indiferent de circumstanţe.

(v. Campbell, Joseph, The power of myth,Doubleday, 1988, pp. 49-50)