Cultură şi mitologie(6): Mit şi ritual

Cultură şi mitologie

6.

Perspectiva etnologică asupra mitului

- ritualul –

            Deşi miturile sunt concepute ca modele de comportament ale unui societăţi, ele sunt într-o relaţie de influenţare reciprocă cu realitatea modelată. Viaţa comunităţii a modificat fără îndoială relatările mitice care nu auveau o formă fixă şi miturile însele preiau elementele specifice unei comunităţi.

            Întrucât miturile nu au fost concepute ca relatări de tip ştiinţific, ci făceau parte din nişte experienţe religioase sau reprezentau temeiul acestora, ele au fost asimilate ritualurilor care le însoţeau recitarea sau confirmau urmarea modelelor de comportament furnizate de acestea. În vreme ce cunoaşterea miturilor nu revenea decât unor persoane specializate, fie unele selectate dintr-o castă sacerdotală în religiile mari, fie şamani sau vraci în cazul grupurilor religioase restrânse, ritualul era accesibil întregii comunităţii. De aceea, ritualulurile au persistat mai mult decât miturile, exprimând modul de a se comporta specific unei comunităţi şi transformându-se în obiceiuri a căror semnificaţie religioasă originară a fost adesea uitată.  Obiceiurile nu reflectă decât indirect ritualul originar asociat unei mitologii, iar în mod direct o realitate etnografică, adică particularităţile culturii materiale şi nemateriale ale unei comunităţi.

            Deseori, obiceiurile amintesc de dimensiunea lor religioasă originară prin referinţe la religia actuală a comunităţii. Luând ca exemplu unele obieceiuri româneşti reţinute de folclor, invocarea religiei creştine în cadrul lor (fie prin folosirea simbolurilor creştine, fie prin menţionarea numelor sfinte creştine) nu are întotdeauna legătură cu semnificaţia ei teologică, ci pare numai să asigure prezenţa unui sens divin cunoscut de comunitate în locul celui arhaic uitat.

            Aşa se întâmplă de pildă în cazul unui cântec din Moldova din cadrul ceremoniei acordării darurilor pentru miri înaintea mesei de nuntă de către tinerii comunităţii:

„Bună vremea, bună vremea,

Înălţată Împărăteasă!

Şedeţi în coate după masă

Ca şi o garoafă frumoasă.

De aceea toate femeile

Din toate părţile

Năzuiesc ca albinele

La Domnia Voastră

Şi s-arată cu colăcei

Mândri şi frumuşei

Să aveţi parte de ei!

Colaci mândri şi frumoşi

Ca şi faţa lui Christos."

(text din O. Papadima, O viziun românească a lumii, Ed. Seculum, Bucureşti, pp. 70-71)

            Substratul mitic al cântecului transpare din:

                        a. caracterul universalizant al adresărilor de forma „de aceea toate femeile, din toate părţile”, în condiţiile în care o caracteristică a miturilor este situarea într-un plan universal, aşa cum o dovedeşte şi identificarea spaţiului mitic cu centrul lumii;

                        b. asocierea miresei cu o „înălţată împărăteasă”, căreia îi sunt supuse „toate femeile”, fapt ce este similar tendinţei mitice de asociere a nunţii cu o hierogamie dintre zeii stăpânitori ai lumii;

                        c. legătura dintre darurile făcute oamenilor şi jertfa închinată unui zeu, prin comparaţia dntre colacii mândri şi frumoşi cu „faţa lui Christos”(de exemplu, în manuscrisul egiptean Issinger, se menţionează că darurile făcute săracilor sunt de fapt jertfe aduse zeilor).

            Deşi nu poate fi decât o dovadă slabă a legăturii cu un substrat mitic, fiind mai curând parte a comparaţiilor curente din literatura populară, invocarea naturii ca parte a ceremonialului („garoafă frumoasă”... „năzuiesc ca albinele”) menţinea tradiţia mitică de asociere a modelelor divine cu elemente ale naturii. Luând în seamă toate elementele anterioare, menţionarea numelui lui Christos nu îşi găseşte o explicaţie decât prin nevoia de a prezenta dimensiunea religioasă a ceremonialului, chiar dacă actul de a face daruri mirilor înaintea mesei de nuntă nu era parte a ritualului creştin al căsătoriei. Se poate afirma astfel că ritualul menţionat pierde conştiinţa dimensiunii sale mitice originare şi o recuperează printr-o comparaţie fără semnificaţie creştină a darurilor cu „faţa lui Christos” sub aspectul frumuseţii.

            Un alt exemplu al transferului substratului mitologic al unor ritualuri într-un registru creştin ni-l poate furniza următorul colind de Crăciun (ibidem, pp. 58-59). Acesta reflectă credinţa mitologică potrivit căreia actele umane esenţiale au un corespondent în ralitatea divină. Sfinţii din rai sunt prezentaţi executând ritualuri umane de purificare şi înnoire legate, putem presupune, de intrarea într-un nou an. Deşi elementele creştine sunt mult mai pregnante, cadrul mitologic le înstrăinează de semnificaţia lor teologică.