Monday, January 12, 2015

România solidară cu lumea

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/31/Gheorghe_Tattarescu_-_11_februarie_1866_Romania_Moderna.jpg



Chiar de un oarecare prost gust ca orice imitaţie, imitarea vedetelor internaţionale de către tinerii autohtoni îşi menţine farmecul cutezaţei juvenile de a te vedea în postura indivizilor aflaţi în lumina reflectoarelor, cânt tu eşti măcinat de tot felul de umbre ignobile: impulsuri sexuale nemărturisite ca şi iubirile, dezvoltările corpului care te pun pe gânduri, deseori viitorul puţin luminos, certurile cu părinţii care mereu şi mereu nu te înţeleg etc. Merită ca pe parcursul a câteva minute ale unui clip muzical sau a unor ore de răsfoiri şi navigări prin media să te identifici cu acea vedetă care pare să te înţeleagă de fiecare dată, măcar atunci când cântă despre iubire, iar tu trăieşti prozaic, nemulţumit de lipsa poeziei din tine şi din ceilalţi, strivit de obtuzitatea părinţilor şi dascălilor.

Realitatea perfectă, luminoasă şi răsunătoare a vedetei poate, aşadar, să-şi menţină farmecul şi în versiunea imitaţiei.

Imitarea mesajelor internaţionale răsunătoare de către opinia publică autohtonă este mai puţin fermecătoare, mai ales că acelea nu sunt nicidecum perfecte şi luminoase în ţările lor de baştină. Iar opinia publică şi cu atît mai mult lumea politică nu pot beneficia de indulgenţa pentru adolescentul încântat de vedete, care poate fi scuzat prin cuvinte precum „încă nu este ca ele, dar este posibil să fie cândva în viitor”.

Tocmai că opinia publică şi lumea politică sunt deja bine aşezate în România, fără să le fie posibil să viseze la ceea ce este în altă parte, de vreme ce în bună parte ele dictează ce se spune şi se întâmplă aici.

Şi totuşi, în România se trăieşte adolescentin: solidaritatea de acum pentru libertatea de expresie împotriva terorismului, cântecele şi lacrimile reale pentru pacea mondială în perioada comunistă, sau importarea pătimaşă într-o ţară medievală a libertăţii muncitorimii franceze în 1848.

Om fi un popor prea tânăr şi nu este deloc jignitor, de vreme ce şi egiptenii râdeau de greci din acelaşi motiv într-unul din dialogurile lui Platon.

Sau, contrar cu totul felului în care Platon întoarce pe toate părţile grecismele lui şi împotriva maniei lui de a se tot gândi la ceea ce este, reprezentanţii răsunători ai opiniei publice şi ai politicii preferă răsunătoarele mesaje internaţionale în locul frământării problemelor româneşti, care nu ar putea fi cântate mai bine decât în ritmul bocănelilor şi izbiturilor gospodinei care frământă aluatul pentru a ieşi ceva din el. Invariabil, mesajele internaţionale asimilate fac casă bună cu măreţe idealuri de viitor privind propria ţară. Prin urmare, un ceea ce va fi în locul unui prozaic ceea ce este.

Nu mai puţin, chiar şi lucrul căznit la schimbarea ţării poate deveni cântec despre viitor, bun şi el pentru a înălţa spiritul românesc suficient de mult pentru a nu mai simţi nevoia de a asculta bubuiturile necesare ale şezuturilor care cad de pe scaunele ocupate inadecvat sau pentru a mai avea urechi de auzit expresiile scremute ale libertăţii autohtone.



 

No comments:

Post a Comment

Note: Only a member of this blog may post a comment.