Iubirea la ospiciu

Iubirea la ospiciu

            Nu mai văd! Nu mai văd nimic! Mi-a scos ochii. Am tot spus că ăsta vrea să mă omoare, şi nu m-au crezut. Pe mine nu mă credea nimeni când vedeam. Le spuneam că diavolul a intrat în nebunul ăla şi ei ziceau că eu sunt nebun, că să le arăt eu diavolul şi apoi mă vor crede. Şi le arătam cioburile sparte de nebun, braţele lui – vai, braţele lui, cât m-au strâns de gât! –, încercam să-i fac să se uite sub pătura lui când dormea îndopat cu somnifere. Îi cădea cearceaful peste gură şi ba sufla în el, ba îl înghiţea. Aşa, se căsca şi se închidea iadul în gura lui fără oprire. Am văzut bine. Era acolo sufletul iubitei mele. Când eram afară, stăteam noaptea sub geamul ei şi fumam. Avea geamul deschis, pentru că era vară. Aşteptam cu capul plecat să apară la fereastră. La fiecare al şaptelea fum trebuia să apară şi îmi înălţam capul dintr-odată. Am făcut asta de trei ori. Atunci a apărut, dar nu era ea cum o ştiam. Era sufletul ei. „Ce mai vrei de la mine? Nu ţi-ai dat seama că mă ai deja?” Mi-am întins atunci braţele şi am simţit răcoarea nopţii. Era rece, dar era toată în braţele mele. Abia respiram şi abia reuşeam să-mi ascund de ea excitaţia sexuală. „Să nu îmbătrâneşti, c-ai să mă pierzi. Dacă nu îţi va mai bate inima aşa tare şi nu vei mai fi aşa viguros, nu o să te mai ştiu şi cine ştie pe unde voi nimeri.” Iar aici am îmbătrânit dintr-odată. Când m-au legat de pat, mi-am dat seama că mi-am trăit deja viaţa. La început, încercam să-mi smulg încheieturile care mă dureau de la strânsoare. Apoi m-am dumirit că nu voi putea face nimic nou dacă încep să mă mişc liber. Doctorul acela bătrân m-a dezlegat cu grijă şi m-a tratat ca pe un copil. Am primit fără să mă strâmb linguriţa rece în care era licoarea aia amară. Când eram copil, îi dădeam mamei peste mână sau ţineam licoarea în gură şi apoi o scuipam pe ascuns. Am aflat că  sunt demult bătrân şi doar mai repar câte ceva din viaţa deja trăită. Am început să dau din mâini şi din picioare. Iar voiau să mă lege, nu ştiau că eu încercam să o prind pe iubita mea care simţise că sunt bătrân şi o luase în zbor prin salon. Mi-a trecut şi asta. M-am liniştit repede, când mi-am dat seama că îi văd mereu ochii negri cum mă privesc din înălţimea tavanului. Ei, uite că nu mă lăsase de tot. Până a apărut nebunul. M-a izbit peste faţă şi mă afunda cu capul în pernă. Mă apăsa cu cotul pe cap, de îmi auzisem craniul trosnind. Ziceam că-i gata cu mine, dar n-am strigat, doar mă zbăteam să-l dau la o parte. Nu am reuşit, dar m-am întors şi îmi afundam mâinile în burta lui grasă. L-am privit. Era şi el bătrân. Parcă mă vedeam în oglindă, iar chipul meu era atât de urât! Când m-a lăsat, mi-au dat lacrimile. Nu de durere, ci pentru că aflasem limpede cât de bătrân sunt. Cu ochii plin de lacrimi, vedeam lumina becului scânteind ca pe o stea. Dar ea nu mai era acolo. Mi-am şters ochii, şi tot nimic. Atunci am văzut gura nebunului şi cum îi alunecase sufletul acolo. Sforăitul lui, ce, era sforăit? Nu, mârâia fiara aia de diavol, gata să mă apuce şi pe mine dacă mă apropiam de el. Le-am zis tuturor, le-am urlat să-i trezesc pe toţi, tremuram de groază, şi nu m-au crezut. I-am spus lui a doua zi dimineaţă. „Am văzut ce-ai făcut, satană!” Aşa, fără frică, că dacă mă omora, ajungeam şi eu la ea. M-a bătut, m-a bătut rău, de n-am mai ştiut de mine. După ce m-au scos de la infirmiere şi m-au băgat în salon, m-am dus de-a dreptul la el şi i-am zis: „Omoară-mă!” Dar diavolul nu m-a omorât. M-a strâns de gât, m-a pus jos şi mi-a scos ochii cu degetele. Ştia ce face. De când nu am mai văzut, m-am făcut tânăr la loc. Câteodată mi se pare că o aud dimineaţa cum se plimbă prin parcul din faţa ospiciului, sau că o  miros, sau că îmi face de mâncare, numai mie, celorlalţi le aruncă infirmierele lăturile alea din bucătăria ospiciului. Iar eu nu o mai pot vedea, iar ei nu mi-ar spune adevărul niciodată, ar ţine-o pentru ei. Mă trezesc noaptea ţinând în braţe perna şi plapuma, crezând că am prins-o, dar îmi aduc aminte că sufletul ei a fost înghiţit de diavol şi dacă a scăpat de el şi a ajuns iar pe pământ, eu nu voi mai vedea niciodată pământul.