Tuesday, June 2, 2015

Trecerea timpului

Nu trecerea timpului îngrijorează, ci pierderea felurilor în care punem stăpânire pe el: prin planuri, vise, sau prin corp.

Toate aceste mijloace de a-l stăpâni nu îl opresc şi nu îi fac uitată trecerea. Planurile care cuprind timpul în organizare se desfăşoară şi ele în timp, iar despre vise spunem că sunt urmate, fiindcă pun în mişcare, jucându-se cu timpul, iluziile altminteri înţepenite în prezent. La rându-i, corpul ca unul ce ne face să credem în tinereţea lui că suntem de netrecut ne oferă certitudinea stăpânirii timpului umblând continuu de la nişte ochi la ceilalţi. Ce-i drept, corpul preferă să se adune în prezentul privirilor pentru a se prezenta, însă adună priviri peste priviri şi momente peste momente, până ce cunoaşte trecerea timpului înainte de a fi lovit de ea.

Dacă stăpânirea timpului nu îi face uitată sau oprită trecerea, pierderea ei nu presupune că avem deodată revelaţia amară a înaintării în vârstă. Neputinţa de a ne mai face planuri, de a visa, ori de a ne încrede corpului nostru ne dezvăluie de fapt că am fost, suntem aceiaşi şi vom fi la fel şi pe mai departe. Această descoperire simplă ne îngrijorează pentru că în toate experienţele de stăpânire a timpului mizam pe ascuns pe faptul că timpul bine cunoscut nu ne va lua în serios pretenţia de a-l domina şi ne va transforma în altceva. Ne închipuiam că ne va scoate din micimea gândului retras din lumea largă a nenumăraţilor oameni pentru a plănui şi visa, ori din limitata privire îndreptată asupra propriului corp pentru a ne preface în personaje măreţe ale istoriei lumii lipsite de o identitate proprie şi împrumutând identitatea nelimitată a timpului.


No comments:

Post a Comment

Note: Only a member of this blog may post a comment.