Oamenii alăturaţi

Pintr-o observaţie crudă asupra comunităţilor oamenilor, se poate constata că la urma urmei ei nu sunt împreună decât prin alăturarea corpurilor.

Este o alăturare care lasă loc unor interstiţii fluctuante, mai mari sau mai mici.

Ce este însă „la urma urmei” şi „observaţia crudă”? „La urma urmei” este căderea din linia înţelesurilor prestabilite potrivit cărora orice comunitate umană însemană ceva anume: familie, oraş, ţară, prietenie etc. Căderea este în interstiţii. Tot de acolo provine şi observaţia crudă, nemulţumită de înţelesurile deja coapte despre relaţiile omeneşti. Este crudă şi pentru că privitorul urmează ca el însuşi să caute semnificaţii pentru oamenii pe care i-a cunoscut prin adevărul simplei lor alăturări.

Adevărul alăturării este recursiv. El îi apare privitorului ori de câte ori interstiţiile dintre oameni sunt suficient de mari, aşa cum sunt întinderile de cer sau pământ, mormanele de lucruri create de om, sau adâncimile solitudinii.

Resemnificarea devine atunci o luptă cu acest adevăr. Dramele erotice sunt cele mai populare exemple ale unei asemenea lupte, dar la fel de intense pot fi şi cele în care ne străduim să înţelegem că oamenii dimprejur ne sunt prieteni, părinţi, copii, sau concetăţeni.