Oamenii destin

Gestul imobilizat in imagine redevine mobil in privitor, dacă omul din imagine îi este cunoscut şi altminteri decât prin privire. Gesturile chemării sau ale ameninţării reproduse în imaginea unui necunoscut pot adânci înţelegerea chemării sau a a ameninţării, dar nu sunt receptate dinamic, ci static, în spiritul imobilităţii definiţiei.

Ritmul retrăirii mişcării gestului este mai încet decât cel real. Mişcarea reprodusă nu mai este de ordin fizic, ci devine o mobilitate a trăirilor legate de acea persoană în spiritul gestului. Încetineala este o consecinţă a acestei treceri şi temeiul negării realităţii emulaţiei.

Deseori numai sub forma amintirilor, imaginile gesturilor cunoscuţilor devin aşadar subiect al unei răstălmăciri de la fizic la spiritual chiar şi atunci când ni le apropriem până la retrăire. Viul omului cunoscut abia rezistă acestei treceri, de vreme ce sursa lui era fizicul. Rezistă numai atunci când îi acordăm statutul destinului: viu prin confirmarea ulterioară şi mort prin faptul că este de multă vreme ceva gata scris. Astfel, putem vorbi despre oameni care au asupra noastră puterea destinului. Prin urmare, ne-au fost cunoscuţi la origine în mişcarea lor fizică, aşa încât nu este posibil să-i confundăm cu oamenii cunoscuţi numai spiritual, chiar dacă numai ultimii sunt recunoscuţi îndeobşte ca oameni creatori de destine.