Filosofie - lecţia XXVII - aplicarea dreptăţii

MODURILE DE APLICARE A DREPTĂŢII

Diferit de problema surselor dreptăţii (dacă este naturală sau convenţională – problemă ridicată de sofişti) şi de cea a sensului dreptăţii – egalitate sau echitate (textele lui Aristotel şi Hume), se pune problema aplicării dreptăţii.

Întrebarea: cum pot autorităţile staului să aplice dreptatea în societate?

Răspunsul la întrebare este formulat implicit de cetăţeni. Ce aşteaptă ei de la stat? Cum ar vrea să arate o societate dreaptă?

Cetăţenii sunt în situaţii diferite, nu pot avea un răspuns unic la aceste întrebări:

 1. Se poate presupune că cetăţenii privilegiaţi social vor dori ca autorităţile politice să le conserve statutul şi să nu intervină decât pentru a-i proteja de alţi cetăţeni, la fel de privilegiaţi sau dezavantajaţi.

2. Cetăţenii defavorizaţi vor căuta sprijinul autorităţilor pentru satisfacerea cel puţin a nevoilor primare, chiar dacă unii nu contribuie la bunăstarea comună prin munca lor.

Pentru satisfacerea cerinţelor cetăţenilor privilegiaţi, statul ar trebui să asigure dreptatea prin iniţierea unui sistem de legi, iar aceasta se numeşte dreptate procedurală. Spre deosebire de perioada antică şi medievală, când deseori codurile de legi acordau drepturi diferite categoriilor sociale sau etnice, codurile de legi moderne se aplică tuturor cetăţenilor, făcându-i egali în faţa legii. Unul dintre susţinătorii dreptăţii procedurale este Friedrich Hayek (1899-1992), filosof şi economist de orientare liberală. Regimurile politice liberale susţin dreptatea procedurală.

Exemplu de dreptate procedurală preferenţială:

Dieta Transilvaniei

Dieta întrunită la Târgu Mureş (20 ianuarie 1542) şi la Turda (2 martie 1542) a pus bazele organizării politico-administrative a Principatului Transilvania. Dieta adopta şi decizii de ordin juridic, militar şi economic, având totodată prerogativa alegerii unui principe în fruntea statului. Hotărârile juridice ale dietei au introdus discriminarea creştinilor ortodocşi prin lege. În regulamentul de aplicare a articolului 28 al dietei din 1552 se specifica: "românul nu poate denunţa pe ungur sau pe sas, dar ungurul or sasul poate denunţa pe român". (sursă: wikipedia)

Pentru a răspunde nevoilor de dreptate ale cetăţenilor defavorizaţi, statul trebuie să conceapă măsuri prin care aceştia să beneficieze de ajutor pentru a le permite supravieţuirea şi o relativă bunăstare. Astfel, statul va încerca să redistribuie veniturile obţinute prin impozitarea cetăţenilor, aşa încât să-i ajute pe cei defavorizaţi. Aceasta este dreptarea distributivă, iar unul dintre susţinătorii acesteia este filosoful american John Rawls (1921-2002). Orientările politice din spectrul politic de stânga (social-democraţia, socialismul şi comunismul) adoptă o astfel de concepţie despre dreptate.

Problema dreptăţii distributive în societate contemporană

„una dintre cele mai mari probleme ale sărăciei şi a slabei dezvoltări a umanităţii în economia informaţională globală: chiar dacă opulenţa creşte în economiile mai dezvoltate – câtă vreme informaţiile şi inovaţia oferă vieţi mai lungi şi mai sănătoase, care sunt îmbogăţite printr-un acces mai bun la informaţii, cunoaştere şi cultură – în multe locuri, speranţa de viaţă este în descreştere, morbiditatea în creştere şi analfabetismul rămâne la cote alarmante.”

Benkler, Yochai, The Wealth of Networks, Yale University Press, p. 14

Dezbatere(13): formatul dezbaterii de tip K. Popper

STRUCTURA DEZBATERII ÎN FORMATUL KARL POPPER

	secţiune	Timp	vorbitor
1	Pledoarie constructivă afirmatoare - introducere - definirea termenilor - criteriul / principiul care stă la baza susţinerii moţiunii - argumente	6 min	Afirmator 1
2	Chestionare încrucişă negativă	3 min	Negator 3 întreabă Afirmator 1 răspunde
3	Pledoarie constructivă negatoare	6 min	Negator 1
4	Chestionare încrucişată afirmativă	3 min	Afirmator 3 întreabă Negator 1 răspunde
5	Prima pledoarie afirmativă de reconstrucţie - se reconstruieşte susţinerea iniţială, ţinând cont de obiecţiile aduse	5 min	Afirmator 2
6	Chestionare încrucişată negatoare	3 min	Negator 1 întreabă Afirmator 2 răspunde
7	Prima pledoarie negatoare de reconstrucţie	5 min	Negator 2
8	Chestionare încrucişată afirmatoare	3 min	Afirmator 1 întreabă Negator 2 răspunde
9	Pledoarie afirmatoare de reconstrucţie (finală)	5 min	Afirmator 3
10	Pledoarie negatoare de reconstrucţie (finală)	5 min	Negator 3

Cf. Aurel M. Cazacu, Didactica filosofiei, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006, p. 101

Dezbatere(12): Limbajul nonverbal

Dezbatere, oratorie şi retorică

12

LIMBAJUL NONVERBAL

Elementele limbajului nonverbal

• Contactul vizual
• Expresiile feţei
• Gesturi
• Poziţia corpului
• Mişcarea corpului

Averisment: limbajul nonverbal trebuie dozat în aşa fel, încât publicul să nu îl reţină în defavoarea limbajului verbal, prin care se transmit mesajele

Cerinţă: deşi limbajul nonverbal trebuie să fie echilibrat, orice mişcare, contact vizual etc. trebuie să fie exagerate în raport cu utilizarea lor în comportamentul obişnuit

Contactul vizual

- înaintea discursului, trebuie identificate câteva feţe prietenoase sau doritoare să te asculte (publicul trebuie „scanat” în prealabil, până găseşti feţele prietenoase; dacă persoana asupra căreia îţi opreşti privirea refuză comunicarea, treci repede la o alta)

- când începi discursul, te uiţi în ochii unei singure persoane cu expresie prietenoasă, apoi, după câteva momente, treci la altele cu aceeaşi expresie

- prin contact vizual direct, transmiţi publicului încrederea în competenţa ta şi stabileşti un contact cu publicul, îi laşi impresia sincerităţii

- prin contact vizual, reuşeşti să iei pulsul atitudinilor publicului şi să îţi modifici discursul în aşa fel încât să reduci eventualele reacţii negative sau senzaţia de plictiseală

- nu trebuie să clipeşti des, inspiră nesiguranţă

Expresiile feţei

- zâmbetul este cea mai importantă expresie facială

- înaintea unui discurs, trebuie studiate în oglindă expresiile feţei prin care exprimi: dezgustul, fericirea, tristeţea, stânjeneala, surpriza, emoţia, secretul, plăcerea, oboseala, somnolenţa, amărăciunea, gândirea serioasă, confuzia, mânia, încrederea, sila

Gesturile

- nu se reduc la mişcarea mâinilor, ci la mişcarea tuturor membrelor şi a corpurilor, comunicând cu alte forme de exprimare nonverbală şi verbală

- trebuie coordonate cu limbajul verbal

- gesturile nu sunt universale, există diferite semnificaţii pentru fiecare cultură sau audienţă (de exemplu, un grup de tineri înţelege altfel unele gesturi decât un grup de oameni maturi)

- trebuie evitată folosirea degetului arătător, deoarece poate lăsa impresia că dispreţuieşti publicul de pe o poziţie de autoritate

- mâinile depărtate semnifică deschiderea, încrucişate opusul

- pumnul închis semnifică mânie şi frustrare

Poziţia corpului

- trebuie controlată chiar înainte de a vorbi; nu trebuie să fii surprins consultând materiale scrise

- poziţia dreaptă (cu picioarele drepte) semnifică autoritate şi încredere; aplecarea puţin înainte – faptul că îţi pasă de public; aplecarea într-o parte – dispreţul faţă de o opinie opusă celei susţinute de tine; umerii strânşi – lipsa de încredere, nesiguranţa

- pentru discursul emoţional, este nevoie să îţi îndrepţi corpul înainte

- nu trebuie să te joci cu mâinile, să le ţii în buzunar, încrucişate la spate sau în faţă

- nu trebuie să te balansezi

- trebuie să ţii capul drept şi bărbia uşor ridicată

- nu trebuie să priveşti în jos, dacă este nevoie să consulţi un material scris, nu trebuie să te uiţi în jos mai mult de câteva clipe

Mişcarea corpului

-  cu cât publicul este mai mare, cu atât trebuie să fie mai ample mişcările corporale

- nu trebuie să te mişti într-un colţ al scenei şi să rămâi acolo

- dacă te mişti prin sală, trebuie să revii la locul central de unde ţi-ai început discursul

- nu trebuie să mergi cu spatele sau în diagonală

- când mergi prin sală, trebuie să o faci încet

- nu trebuie să îţi întorci spatele la public sau să o faci pentru puţine momente

Bibliografie:

Fred Miller, Public Speaking!, St. Louis, 2011

Refuzul prezentului istoric în poezie

Refuzul prezentului istoric în poezie, a prezentului sordid, infecţios: accept să-mi apară pe monitorul calculatorului, dar nu şi atunci când folosesc monitorul pentru a mă vedea, pentru a-mi vedea scrisul. Dacă s-ar scrie numai pe hârtie, ar mai fi tolerabil să incluzi prezentul, să te revolţi împotriva lui. Ar fi ceva mai departe de fluxul prezentului, evitându-se confuziile. Şi în unele cazuri de poezie scrisă numai pe hârtie, revolta poetică împotriva prezentului istoric s-a dovedit a nu avea mare lucru în comun cu prezentul din afară.

Dezbatere(11): cuprinsul şi finalul

Dezbatere, oratorie şi retorică

11

CERINŢE PENTRU CORPUL DISCURSULUI PUBLIC ŞI PENTRU ÎNCHEIEREA ACESTUIA

CERINŢE PENTRU CORPUL DISCURSULUI PUBLIC

Educarea – publicul trebuie să obţină mai multe informaţii decât cele avute înainte de ascultarea discursului; ca exerciţiu anterior elaborării discursului, vorbitorul poate să utilizeze următoarea schemă:

În timp ce publicul se va gândi la discursul meu, publicul îşi va aminti de:

1.

2.

3.

Distrarea – publicul ascultă cu mai mare atenţie, când ascultarea discursului este concepută ca o activitate distractivă (sau de entertainment)

Explicarea

- ideile prezentate în discurs trebuie explicate în aşa fel încât să fie înţelese de majoritatea publicului, nu de specialişti

- dacă discursul tău solicită un proces de înţelegere îndelungat, vor fi reţinute mai puţine idei

- oamenii au stiluri diferite de învăţare – auditiv, vizual şi chinestezic; discursul trebuie să fie transmis folosind toate aceste stiluri

- discursul trebuie să fie exprimat simplu, simplitatea însemnând că ideile sunt exprimate într-o manieră în care pot fi asimilate imediat

- trebuie eliminate exprimările inutile, termenii tehnici (sau să fie folosiţi împreună cu explicarea lor în termeni mai simpli)

- în desfăşurarea discursului, vorbitorul trebuie să se întrebe permanent care va fi importanţa a ceea ce spune pentru public; trebuie evitate expresiile care lezează anumite categorii de persoane (referinţe rasiste, religioase, etnice, privitoare la orientarea sexuală, la defecte fizice), deoarece în felul acesta se pierde o parte din audienţă

FINALUL DISCURSULUI

a. rezumatul final

b. finalul de impact

a. rezumatul final

- Sunt rezumate ideile, nu poveştile care le exemplifică

- Rezumatul este introdus printr-o formulă clară; de exemplu: „înainte de a-mi încheie prezentarea/discursul, să recapitulăm ce am învăţat astăzi...;” „în concluzie, aşa cum am susţinut anterior, este de reţinut că problema x prezintă aspectele y, w, z;” „ajunşi la finalul discursului, să ne amintim de principalele puncte semnalate: în primul rând..., în al doilea... şi în final...”

b. finalul de impact

- înainte de a încheia discursul, publicul trebuie avertizat că urmează finalul, de exemplu prin formulele:

• A sosit timpul să încheiem prezentarea
• Îmi voi încheia discursul cu...
• Hai să îmi închei discursul cu...
• Ceasul îmi spune că este timpul să închei discursul. Aşadar,...

- Forme de final puternic, de impact:

·        Îndemnul la acţiune (să-i ceri publicului să facă ceva; de ex., donaţi sânge, nu aruncaţi deşeuri în natură; feriţi-vă de..., nu judecaţi...)

·        Lansarea unei provocări (de ex., să văd care din dumneavoastră va putea să se abţiă vreme de o săptămână de la consumarea alimentelor de tip fast-food)

·        Umorul

·        Un citat sau o poveste spusă pe scurt

·        Schimbarea stilului de a vorbi (de exemplu, la un discurs energic şi plin de umor, să formulezi o încheiere serioasă, urmând unui moment de tăcere)

·        Conectarea încheierii cu deschiderea; dacă începi cu o poveste şi o laşi neterminată, acum o continui (de ex., vă aduceţi aminte că v-am spus de tânăra care a fost folosită în traficul de persoane, pentru că a fost racolată de pe internet? Să vă spun acum ce i s-a întâmplat: )

·        Folosirea titlului în încheiere (titlul şocant va primi o explicaţie; de ex., „ de ce mi-am intitulat discursul „Planeta în pericol de sufocare”? Pentru că într-adevăr, când vorbim despre poluarea aerului, este îndreptăţit să spunem că planeta este în pericol de sufocare)

Emoţie

Emoţionat în faţa trecutului său. Mişcat. Trecut scris. Vocea i se mişcă. Îi tremură. Scris pentru a emoţiona, a mişca. Ei trebuie să se mişte şi să tremure. Trebuie să se mişte pe scaune. Să îşi mute picior peste picior. Nu, mai bine să stea pe scaune. Ar fi deranjanţi. Să stea ţepeni, doar cutremuraţi. Un cutremur dorsal, rectal. „Aplauze, nesimţiţilor! Am ţinut ferestrele închise pentru voi, altfel ar fi bătut vântul pe aici. Na, mi-ar fi zburat foile scrise, dar şi vouă v-ar fi smuls pălăriile din cap, poate şi capetele.”

A scrie dinspre punct.

A scrie dinspre punct. Nu pentru a pune un punct, tu, pentru tine, apoi încă unul şi iarăşi unul. Dacă îl fixezi la început, sferic ca orice minge, punctul îţi permite să te legeni pe el într-o parte sau alta. În atare situaţie, disperarea sfârşitului nu poate fi ca picajul în bot al unui avion, cu fum, mult fum, dacă e nevoie şi flăcări. Este o disperare scrisă peste punct, se leagănă, poate nu ca o joacă, ci mai curând ca o grijă de a ieşi ceva până la căderea din echilibru. Scoţi ceva din cădere. Fumezi noaptea la fereastra unui apartament de bloc. Nu pretinzi să ocupi întunericul. Arunci ca un mitocan mucul ţigării, îi urmăreşti căderea luminoasă. Mitocanii sunt veseli, se împotrivesc vorbelor serioase, cuvenite şi dintotdeauna ştiute.

Femeia în poezia bărbaţilor

Femeia în poezia bărbaţilor

La fel de puţin femeie şi când este divinizată romantic, şi când este parte a jocului unei masculinităţi obscene. Este mai degrabă o cauză de poezie inconsistentă ori contradictorie: în contradicţie cu umanul aparent în poezie, răspândit de cuvinte în suficiente părticele difuze, încât să nu mai poată sta ca o nucă tare ori moale sub buzduganul divin sau falic.

Dezbatere(10): Rezumatul viitorului discurs

Dezbatere, oratorie şi retorică

10

REZUMAREA A CEEA CE URMEAZĂ SĂ PREZINŢI ÎNTR-UN DISCURS

Rezumatul este parte a deschiderii unui discurs şi îndeplineşte următoarele roluri:

            - oferă publicului structura discursului pe care îl vor asculta, aşa încât să îl poată urmări mai uşor

            -  asigură garanţia că i se poate găsi o soluţie problemei abordate în discurs la nivelul titlului, introducerii şi captării atenţiei

Condiţiile care trebuie respectate în expunerea rezumatului:

- să fie conceput în aşa fel încât să lase impresia că discursul va urma un anumit traseu; de exemplu: „voi aborda problema x (tema discursului), căreia îi voi evidenţia aspectul y..., apoi voi discuta chestiunea z..., iar în final voi trata chestiunea w..., pe care o consider capitală în rezolvarea problemei x...” [punctele de suspensie lasă loc unei detalieri a felului în care vor fi tratate punctele enumerate]

- să fie clar delimitate părţile discursului şi momentul în care se încheie rezumatul; de exemplu, avem un discurs care susţine necesitatea unor cursuri de educaţie alimentară în cadrul învăţământului liceal:

            Voi discuta problema alimentaţiei nesănătoase în rândul liceenilor, voi semnala faptul că nu deţin surse de informare suficiente despre alimentaţie şi voi propune un model de remediere a acestei probleme.

            Mai întâi, voi semnala problema alimentaţiei nesănătoase, oferind câteva date statistice şi exemple edificatoare.

            Voi continua cu indicarea surselor de informare despre alimentaţie folosite de liceeni. Voi atrage atenţia asupra fenomenului publicităţii agresive făcute produselor alimentare nesănătoase şi voi oferi un exemplu al felului în care un tânăr ia decizia asupra hranei.

            Îmi voi încheia discursul cu câteva sugestii privind implemnearea în şcoli a unor cursuri de educaţie alimentară, oferind un model al chestiunilor care ar trebui discutate în cadrul unor asemenea cursuri.

            La încheierea discursului, voi încerca să răspund întrebărilor venite din partea dumneavoastră.

            Să începem! Cum am amintit, voi aborda mai întâi problema alimentaţiei nesănătoase. La ce mă refer mai exact? La...

           

Bibliografie:

Fred Miller, Public Speaking!, St. Louis, 2011

Dezbatere(9): Captarea atenţiei

Dezbatere, oratorie şi retorică

9

METODE DE CAPTARE A ATENŢIEI ÎNTR-UN DISCURS PUBLIC

1. Întrebarea

Exemple:

Cum v-aţi simţi dacă ar fi o competiţie sportivă pentru care v-aţi pregăti luni de zile, iar în ziua concursului v-aţi trezi prea târziu? (discurs despre o viaţă disciplinată; întrebare reorică)

Ce aţi face în situaţia în care aţi câştiga o sumă mare de bani la un joc de noroc? (discurs despre generozitate; întrebare cu răspuns din partea publicului)

- se solicită un răspuns numai în condiţiile în care suntem siguri că ascultătorii vor răspunde; oratorul poate repeta ultimele cuvinte ale răspunsului primit înainte de începerea discursului

- după întrebare, oratorul face o pauză de câteva momente pentru ca ascultătorii să se gândească la un răspuns

2. Prezentarea unui citat celebru

Exemple:

Pe drumul spre şcoală (sala, conferinţă etc.), mi-au venit în minte următoarele cuvinte rostite de ...: „...”

- continuarea discursului porneşte de la ultimele cuvinte ale citatului: uite, tocmai despre ... vreau să vă vorbesc astăzi

3. O poveste sau o glumă

- este de preferat o poveste personală

Exemplu: - discurs despre consumul de băuturi alcoolice – îmi amintesc că acum trei ani, aveam 14 ani, ştiţi, vârsta aceea a experienţelor interzise, am fost cu doi prieteni şi am băut ...

4. Punerea în valoare a unui talent personal

- de exemplu, recitarea unei poezii personale, intonarea unui cântec sau utilizarea unui instrument muzical, un număr de dans

Exemplu: - discurs despre legalizarea drogurilor – cel care are talent muzical poate cânta piesa „Cocaine” de Eric Clapton (If you want to hang out, you've gotta take her out: cocaine

If you want to get down, get down on the ground: cocaine

She don't lie,

She don't lie…) sau o parte din cultura hip-hop

Exemplu – se execută un număr de dans sau o mişcare sportivă înaintea unui discurs despre necesitatea sporirii numărului orelor de sport (oratorul poate continua cu o întrebare retorică – ştiţi cât a trebuit să mă antrenez pentru aşa ceva?)

5. Utilizarea unor efecte vizuale

- o imagine (în orice format), o statuetă, păpusă, jucărie etc. sau o vestimentaţie personală specială

Exemplu: discurs împotriva operaţiilor estetice – se prezintă o păpuşă Barbie, se atrage atenţia asupra faptului că este concepută ca o femeie perfectă, dar este fără viaţă

discurs despre poluare – oratorul apare cu o mască chirurgicală

6. Se începe cu o propoziţie declarativă sau cu o statistică

Exemplu – discurs împotriva fumatului – în anul 20.. s-au înregistrat x număr de îmbolnăviri... (se poate continua cu o întrebare de felul „dar cine sunt aceştia? Unii ca noi, care nu ştiau de nicio statistică, dar fumau pentru plăcerea de a fuma...”)

discurs împotriva studierii extensive a ştiinţelor umaniste – „Citim câteva cărţi pe an, dar avem anual ... sute de absolvenţi de filologie, istorie etc. care se pot realiza în domeniul de studiu scriind o carte”

7. Solicitarea imaginaţiei

Exemplu: Închipuiţi-vă pentru o clipă că sunteţi de etnie romă. Vă aflaţi într-un supermarket. Bodyguardul magazinului este mereu în spatele vostru. Vă supraveghează. Vă este limpede că are în minte o vorbă de felul „Ţiganul ăsta va fura!” (discurs împotriva discriminării)

8. Surprinderea / suspansul

Prezentaţi o situaţie care să aibă la sfârşit o întorsătură surprinzătoare

Exemplu: Luni nu mâncasem de opt ore, mă aflam pe stradă şi căutam să mănânc în oraş. Am trecut pe lângă un fast-food. Vedeam imaginile cu produsele de vânzare: hamburgeri cu..., .... (o descriere favorabilă). Ei bine, am trecut mai departe.

9. Utilizarea unor informaţii recente

Exemplu: discurs despre traficul de persoane – azi, ... octombrie 2018... în Italia, carabinierii au prins o persoană originară din România, acuzând-o de folosirea a 20 de persoane într-o reţea de cerşetorie / prostituţie etc.

10. Executarea unui gest neobişnuit

Exemplu: - discurs despre donarea de sânge – oratorul începe cu redarea înregistrării sirenei unei ambulanţe

Discurs despre drepturile omului – oratorul dezmembrează o jucărie care reprezintă un animal

Bibliografie:

Fred Miller, Public Speaking!, St. Louis, 2011

simplu recitator

A te apuca să citeşti o poezie înseamnă că deja o înţelegi. Din înţelegere fac parte poziţia în care ţii cartea, deschiderea cărţii (fie şi urmărirea poeziei pe monitor), dispoziţia de a citi diferită de aceea în care sesizezi informaţii şi diferită de preocuparea interesată, trecerile de la un cuvânt la altul, reţinerea în a le socoti cuvintele tale, inclusiv tensiunea neînţelegerii unor pasaje ale poeziei şi neliniştea dorinţei de a o comprima sau traduce în proză. Orice grijă a inteligibilităţii din partea poetului tinde să transforme cititorul poeziei în simplu recitator.

Solilocvism

Solilocvism

            M-ai văzut? Mi-am urmărit asiduu singurătatea. Nu lăsam mâinile întinse când ei doreau să mă salute, ci le făceam eu din mână de departe, fără să-i văd la faţă. Le zăream capetele, erau ca nişte turme de bivoli pe câmpie. Nu vreau să-i jignesc comparându-i astfel, nicidecum. Dimpotrivă, capetele lor mi se păreau puternice, prevăzute cu nişte coarne care m-ar fi împuns de îndată. Nu am talente de toreador, nici nu am ştiut vreodată să dansez. Nu mă jucam cu ei când le făceam cu mâna, ci îmi fixam la distanţa cuvenită reperele după care îmi potriveam un metronom al mersului înainte de unul singur. Pe cât erau ei de puternici în depărtare, pe atât trebuia să fiu şi eu de aproape. Nu trebuia să renunţ la nimic din ce îmi era aproape. Dormeam îmbrăcat, numai să nu îmi dezbrac hainele. Ce contează că erau câteva boarfe? Erau ale mele. Ei se aveau unul pe altul, eu numai pe mine. Cum să renunţ la ceva care mă acoperea şi mă făcea vizibil? Ştiu că atunci când eram gol, abia de eram văzut. Şi eu îmi pierdeam capul şi uitam cine sunt. Mai că îmi venea să cred că sunt bivolul pe care nu îl ajută coarnele când se scufundă în lacul acoperit de gheaţă subţire. Nici turma nu îmi era alături, doar îşi gâfâia sfârşitul lângă mine, nici tăria coarnelor nu mă ajuta să iau la rost lichefierea din jur.  M-am îmbrăcat de fiecare dată. Cu grijă să mi se mai vadă dunga aia la pantaloni şi cămaşa impecabil călcată, tocmai bune să fie fotografiate de oamenii care au un ochi diferit, de sticlă, în stare să vadă că sunt singur.

Iubirea la ospiciu

Iubirea la ospiciu

            Nu mai văd! Nu mai văd nimic! Mi-a scos ochii. Am tot spus că ăsta vrea să mă omoare, şi nu m-au crezut. Pe mine nu mă credea nimeni când vedeam. Le spuneam că diavolul a intrat în nebunul ăla şi ei ziceau că eu sunt nebun, că să le arăt eu diavolul şi apoi mă vor crede. Şi le arătam cioburile sparte de nebun, braţele lui – vai, braţele lui, cât m-au strâns de gât! –, încercam să-i fac să se uite sub pătura lui când dormea îndopat cu somnifere. Îi cădea cearceaful peste gură şi ba sufla în el, ba îl înghiţea. Aşa, se căsca şi se închidea iadul în gura lui fără oprire. Am văzut bine. Era acolo sufletul iubitei mele. Când eram afară, stăteam noaptea sub geamul ei şi fumam. Avea geamul deschis, pentru că era vară. Aşteptam cu capul plecat să apară la fereastră. La fiecare al şaptelea fum trebuia să apară şi îmi înălţam capul dintr-odată. Am făcut asta de trei ori. Atunci a apărut, dar nu era ea cum o ştiam. Era sufletul ei. „Ce mai vrei de la mine? Nu ţi-ai dat seama că mă ai deja?” Mi-am întins atunci braţele şi am simţit răcoarea nopţii. Era rece, dar era toată în braţele mele. Abia respiram şi abia reuşeam să-mi ascund de ea excitaţia sexuală. „Să nu îmbătrâneşti, c-ai să mă pierzi. Dacă nu îţi va mai bate inima aşa tare şi nu vei mai fi aşa viguros, nu o să te mai ştiu şi cine ştie pe unde voi nimeri.” Iar aici am îmbătrânit dintr-odată. Când m-au legat de pat, mi-am dat seama că mi-am trăit deja viaţa. La început, încercam să-mi smulg încheieturile care mă dureau de la strânsoare. Apoi m-am dumirit că nu voi putea face nimic nou dacă încep să mă mişc liber. Doctorul acela bătrân m-a dezlegat cu grijă şi m-a tratat ca pe un copil. Am primit fără să mă strâmb linguriţa rece în care era licoarea aia amară. Când eram copil, îi dădeam mamei peste mână sau ţineam licoarea în gură şi apoi o scuipam pe ascuns. Am aflat că  sunt demult bătrân şi doar mai repar câte ceva din viaţa deja trăită. Am început să dau din mâini şi din picioare. Iar voiau să mă lege, nu ştiau că eu încercam să o prind pe iubita mea care simţise că sunt bătrân şi o luase în zbor prin salon. Mi-a trecut şi asta. M-am liniştit repede, când mi-am dat seama că îi văd mereu ochii negri cum mă privesc din înălţimea tavanului. Ei, uite că nu mă lăsase de tot. Până a apărut nebunul. M-a izbit peste faţă şi mă afunda cu capul în pernă. Mă apăsa cu cotul pe cap, de îmi auzisem craniul trosnind. Ziceam că-i gata cu mine, dar n-am strigat, doar mă zbăteam să-l dau la o parte. Nu am reuşit, dar m-am întors şi îmi afundam mâinile în burta lui grasă. L-am privit. Era şi el bătrân. Parcă mă vedeam în oglindă, iar chipul meu era atât de urât! Când m-a lăsat, mi-au dat lacrimile. Nu de durere, ci pentru că aflasem limpede cât de bătrân sunt. Cu ochii plin de lacrimi, vedeam lumina becului scânteind ca pe o stea. Dar ea nu mai era acolo. Mi-am şters ochii, şi tot nimic. Atunci am văzut gura nebunului şi cum îi alunecase sufletul acolo. Sforăitul lui, ce, era sforăit? Nu, mârâia fiara aia de diavol, gata să mă apuce şi pe mine dacă mă apropiam de el. Le-am zis tuturor, le-am urlat să-i trezesc pe toţi, tremuram de groază, şi nu m-au crezut. I-am spus lui a doua zi dimineaţă. „Am văzut ce-ai făcut, satană!” Aşa, fără frică, că dacă mă omora, ajungeam şi eu la ea. M-a bătut, m-a bătut rău, de n-am mai ştiut de mine. După ce m-au scos de la infirmiere şi m-au băgat în salon, m-am dus de-a dreptul la el şi i-am zis: „Omoară-mă!” Dar diavolul nu m-a omorât. M-a strâns de gât, m-a pus jos şi mi-a scos ochii cu degetele. Ştia ce face. De când nu am mai văzut, m-am făcut tânăr la loc. Câteodată mi se pare că o aud dimineaţa cum se plimbă prin parcul din faţa ospiciului, sau că o  miros, sau că îmi face de mâncare, numai mie, celorlalţi le aruncă infirmierele lăturile alea din bucătăria ospiciului. Iar eu nu o mai pot vedea, iar ei nu mi-ar spune adevărul niciodată, ar ţine-o pentru ei. Mă trezesc noaptea ţinând în braţe perna şi plapuma, crezând că am prins-o, dar îmi aduc aminte că sufletul ei a fost înghiţit de diavol şi dacă a scăpat de el şi a ajuns iar pe pământ, eu nu voi mai vedea niciodată pământul.