O virtute a poeziei: să rămâi peste zi cu impresia că ai fost acolo, în condiţiile în care ea nu este o descriere a naturii. Topografia realului care îţi este de fapt indiferentă se sparge în fisuri atopice capabile să intre în conştiinţa de sine ca locuri.
Categorii
- Cultură şi mitologie (7)
- Dezbatere (11)
- Filosofie (28)
- Logică (21)
- proză (24)
- Studii sociale (4)
- Teologie (24)
Tuesday, January 30, 2018
Sunday, January 28, 2018
Logică - lecţia XIX - definiţia: fişă de lucru
LOGICĂ, ARGUMENTARE
ŞI COMUNICARE
- LECŢIA XIX -
Definiţia
- fişă de lucru –
Varianta 1:
I. Definiţi termenii subliniaţi, după care
reformulaţi enunţul într-un limbaj accesibil:
Obişnuiam să iau fantasmele apărute în stările de anxietate
drept metamorfoze ale lucrurilor reale. (5p; 2+3)
II. Precizaţi care sunt regulile încălcate de
următoarele definiţii:
Un mijloc de transport este un mecanism care poate
asigura transportarea mărfurilor sau persoanelor.
Comunicarea pe internet este un mod de a fi în
contact cu ceilalţi oameni fără a avea inhibiţii.
Bucuria este senzaţia pe care o avem când obţinem
un succes personal.
Optimismul este atitudinea prin care reuşim să nu
fim abătuţi de presimţiri rele. (4p)
Varianta
2:
I. Definiţi termenii subliniaţi, după care
reformulaţi enunţul într-un limbaj accesibil:
Personalitatea histrionică a magistrului
meu mă făcea mefient după fiecare lecţie primită. (5p; 2+3)
II. Precizaţi care sunt regulile încălcate de
următoarele definiţii:
Prietenia este şansa oamenilor de a trece mai uşor
peste greutăţi.
Vinovăţia reprezintă o stare negativă a
conştiinţei.
Tinereţea este vârsta care nu a ajus încă la
stadiul maturităţii.
Medicina este profesiunea practicată de medici
pentru asigurarea sănătăţii. (4p)
Tuesday, January 23, 2018
Şansa autenticităţii
Arta trebuie să fie autentică, dar nu şansa ultimă a autenticităţii. Dacă te ai numai aşa, prin artă, începe să te intereseze mai puţin posesiunea autentică a lumii, ci posesiunea însăşi. Vrei să arăţi că tu eşti cel ce stăpâneşte, iar contururile eului sunt stabilite social. De aici începe boala care îţi ameninţă autenticitatea artei.
Monday, January 15, 2018
Amintiri despre cultura română
Amintiri
despre cultura română
de Walther Prager
Eram
la o şcoală teologică ortodoxă, în primul an de studiu. Încă dinainte, îmi
fixasem un program de asimilare a culturii. Avea trei direcţii: una istorică,
dintr-o pasiune faţă de trecutul ţării şi ţărilor; una literară, dintr-o
plăcere descoperită de timpuriu de a citi şi de a-mi rosti cuvintele scrise,
influenţată şi de frecventele spectacole
teatrale la care asistasem (chiar montasem „O scrisoare pierdută” cu jucăriile
de prin casă); iar a treia direcţie era una religioasă şi filosofică,
corespunzând tulburărilor mele de conştiinţă, care mă conduseseră şi spre ideea
nerealizată de a mă face preot.
Ambiţiile
acestea aveau să se împlinească prin citit, iar cărţile alese depăşeau,
evident, cultura română. Şi totuşi, pentru că eram la o şcoală teologică, mă
vedeam prins în cultura română, până la urmă legată fundamental de religia
ortodoxă. O legătură pe care o înţelegeam prea puţin, pentru că nu trăisem în
satul acela veşnic al lui Blaga, ci undeva într-o periferie a Bucureştiului, în
care biserica aflată lângă şcoala primară nu îmi spusese nimic în afara unei
arhitecturi întrucâtva odihnitoare în comparaţie cu rigiditatea dinăuntrul şi
de din afara instituţiei şcolare. Mai mult, biblioteca de acasă, plină de
tomuri grele şi aurite scrise în germană cu caractere gotice, respingea
volumele de poezii ale lui Eminescu, Coşbuc sau Labiş, pe care le citeam,
poate, ca pe nişte rugăciuni, cu orgoliul că ajung „acolo” numai eu.
A
trebuit, aşadar, să fac legătura între cultura română şi creştinism. În
biblioteca impozantă a şcolii teologice, înfrăţeam bizar cărţile religioase cu
cele ale literaturi române. Şi bizar, îmi amintesc că plecam încântat cu
tomurile uriaşe ale „Omului între oameni” al lui Camil Petrescu. Pentru că nu
încăpeau în geantă, le feream de zăpadă întorcându-mă spre casă pe un drum care
urma o vreme cheiul unei Dâmboviţe îngheţate, iar în jur se aflau nişte fabrici
dezafectate din epoca comunistă, la fel de îngheţate. O altă stranietate a
împrumutului cărţilor a fost solicitarea bibliotecarei ca pentru cele care
presupuneau ca ea să urce scările, să vin în pauza următoare să le iau, căci
altfel ar fi însemnat să mă uit sub fusta ei. La aşa ceva nu mă gândisem, chiar
dacă eram în zorii adolescenţei, pentru că plimbările la bibliotecă le
socotisem un act aproape sacru.
Aş
presupune că din experienţa aceasta am dobândit şi o imagine despre cultura
română. Ceva sacru, de ţinut, ei bine, la inimă, pe timp de iarnă şi în cele
din urmă şi de vară, ceva înrudit copilăriei, dar şi ceva pe care trebuie să îl porţi într-un peisaj îngheţat
de periferie, luându-l de acolo pentru tine.
Aplicarea
programului cultural personal m-a dus departe de cultura română, în culturi
fără îndoială mai mature. Acolo, de exemplu, la Dostoievski, Tolstoi, Shakespeare,
sau Goethe, ca să dau exemplul unor scriitori citiţi şi recitiţi frecvent în diferite
perioade ale vieţii, găseşti amanţi puternici. Unii care îţi cer scocoteala, nu
sunt numai de îngânat copilăreşte. Şi te provoacă să urci de la inimă la minte,
apoi să cobori iar la inimă, transformându-ţi viaţa într-una gândită din
perspectiva unor constante general umane, care nu mai pot fi oprite în loc de
nicio încadrare culturală naţională. Dintr-o interpretare timpurie, bună sau
rea, am simţit că trebuie să abandonez şi teologia pentru a intra în lumea
deschisă de cultura lumii.
Mi-ar
fi greu să evaluez până unde am ajuns în lumea asta mare a culturii lumii. Încă
merg. În clipa de faţă, înaintez reascultând notele concertului de clarinet
compus de Mozart. Nu ştiu spre ce, evident. Şi poate tocmai această ignoranţă
ultimă a oricărui traseu în cultură te face să te întorci la copilăria culturii
naţionale, la acele limite care coboară mai spre tine. În perimetrul lor, vei
obţine şi îndrăzneala copilărească de a crede că poţi contribui la cultura
română. La urma urmei, această îndrăzneală au avut-o şi scriitorii sau artiştii
care au contribuit la formarea culturii române. Inclusiv Camil Petrescu, pe
care Mihail Sebastian şi-l aminteşte în Jurnal
ca pe acela care considera că tot ce scrie este deja în vârful culturii
universale, fără să mai fie nevoie să urce vreun munte, o apreciere de sine
care semăna cu consideraţiile sale mult mai evident copilăreşti că ar fi
izbutit să facă din România o ţară câştigătoare în războiul al doilea mondial,
dacă autorităţile i-ar fi încredinţat conducerea armatei. Sau pentru a mă
referi la istorie, parte a programului meu de cultură, mi-a fost dat mult mai
târziu să mă întâlnesc cu delirul istoriografic al lui Nicolae Iorga,
corectându-i citatele în limba greacă dintr-o ediţie a unui volum despre
istoria bizantină.
Prin
urmare, cultura română oferă posibilităţile unei îndrăzneli copilăreşti, care
poate deveni şi un elan erudit de genul celui al unui Nicolae Iorga. Nu sunt
perspective rele dacă porneşti de la cultura română, nici dacă alegi să rămâi
în ea. Mergând frecvent la mănăstirea Cozia, cu biserica ei redusă în
dimensiuni, ştiu de fiecare dată că poate adăposti un rege, „Io Mircea” mai
exact, şi că este la locul ei lângă un râu mare precum Oltul, ba şi pe lângă
nişte munţi înalţi. Este nevoie de două lucruri: numai să uiţi că ai venit
dintr-o periferie, şi o poţi face prin asimilarea culturii umanităţii, şi numai
să nu priveşti, Doamne fereşte, pe sub fusta bibliotecarei, socotind că trăirea
culturii române este o afacere de adolescenţi triviali. Căci se găsesc destui
care să te convingă că exact asta este.
Saturday, January 13, 2018
Arta prezentului
Arta prezentului
A raporta arta la prezent şi a o raporta la tine însuşi pot fi două lucruri identice. Pentru că tu eşti în prezent. Însă raportarea la sine nu este un comportament întâlnit în prezentul comun. În acest prezent comun, nu există raportare la sine. De aceea, raportarea la sine ia forma unui altfel de prezent, fiind asimilabil trecutului şi fiind de trecut cu vederea de către actorii prezentului comun.
Subscribe to:
Posts (Atom)