Scurt dialog despre moarte

Scurt dialog despre moarte

FIICA: Uite, tată, parcă e vie! Au aşezat-o pe bunica cu capul ridicat, mai are şi strâmbătura aia din colţul gurii pe care o făcea când era veselă! Dar e moartă, nu? Nu se mai poate face nimic? De ce s-au adunat atâţia oameni?

TATĂL: E moartă, da. O vor înmormânta după ceremonie. S-au adunat să-i arate că o preţuiesc.

FIICA: Eu nu vreau să mor.

TATĂL: Moartea nu este o problemă care să apară pe neaşteptate, ţi-am mai spus. Trebuie doar să ştii că viaţa are un sfârşit şi să o trăieşti dând tot ce ai mai bun din tine.

FIICA: De ce? Ca să mă preţuiască şi pe mine la fel? Dar bunica nu îi vede pe toţi aceştia care s-au adunat în biserică. Are ochii închişi.

TATĂL: Ssst! Linişte! Să vedem ce urmează. Vezi masa aia de acolo?

FIICA: Da.

TATĂL: Bărbaţii aceia de la masă sunt de la puşcărie. Au fost aduşi ca să li se dea de pomană.

FIICA: Şi ei o preţuiesc pe bunica?

TATĂL: Da.

FIICA: Nu cred. Uite-i că şuşotesc între ei. Unul râde.

TATĂL: Bine, poate ei învaţă acum s-o preţuiască. Li s-au împărţit cărţi de rugăciuni. Acum vor fi mai serioşi.

FIICA: Dar nu le deschid.

TATĂL: Probabil că nu ştiu toţi să citească. Sau poate sunt în altă limbă. Uită-te la bărbaţii ăia de la mijlocul mesei. Parcă ei citesc ceva în italiană. Fă linişte, se pregăteşte să vorbească cineva.

ACROBATUL BĂTRÂN: Cât mi-am dorit ca doamna A., nepreţuita mea prietenă de o viaţă întreagă, să nu treacă la cele veşnice până nu mă vede ridicând deasupra capului cupa de aur de campion la lupte. Scumpă A., mă voi lupta pentru ultima oară înaintea ta. Conrad, vino!

UN DOMN DIN SPATE: Ce dracu face, bă? Se apucă moşii să se bată în biserică?

FIICA: Tată, de ce înjură domnul din spate? El nu o preţuieşte pe bunica?

TATĂL: Ba da, este şi el tot un fel de nepot. Nu prea îi place cum se desfăşoară ceremonia.

FIICA: Şi domnii care se luptă cine sunt?

TATĂL: Unul îi era prieten apropiat, celălalt nu ştiu.

FIICA: Şi de ce se bat?

TATĂL: În semn de omagiu. În alte timpuri, oamenii se întreceau sportiv în onoarea morţilor.

FIICA: Ce înseamnă omagiu?

TATĂL: Că o preţuiesc.

FIICA: Eu cred că o fac pe grozavii.

TATĂL: Aşa-i la ceremonii. Fiecare o face pe grozavu, cum spui tu, ca să arate mai bine. Şi tu ţi-ai schimbat de două ori pantofiorii până să pleci.

FIICA: Păi primii erau rupţi.

PRIZONIERII DE LA MASĂ: Hai, tataie, dă-i una, trânteşte-l! Calcă-l pe cap!

FIICA: Vor ca domnul bătrân să-l omoare pe celălalt? Nu-l preţuiesc?

TATĂL: Ei, nu. E o joacă. Se bucură să învingă prietenul bunicii, atâta tot.

FIICA: Nu-mi place joaca asta. Tata, vreau să mergem acasă!

TATĂL: Ne-am pregătit atât de mult să o vedem pe bunica şi acum să plecăm?

FIICA: Hai acasă, te rog! Bunica n-o să vadă că plecăm.

TATĂL: Cine ştie? Poate vede cu sufletul ei din cer.

FIICA: Sunt sute de oameni în biserică şi afară. N-o să vadă că plecăm.

TATĂL: Ce ştii tu? Să mai stăm puţin.

FIICA: Dacă ne jucăm şi noi de-a moartea, nu o să dăm din noi ce e mai bun.

TATĂL: Cine se joacă?

FIICA: Toţi. E ca la baba-oarba şi bunica nu-i prinde. Mie nu-mi place să m-ascund.

TATĂL: Nici mie. Hai să mergem!