Primirea Sfintei Treimi

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete gnostice, 2.71: Dumnezeu Cuvântul, al lui Dumnezeu şi al Tatălui, se află tainic în fiecare din propriile-i porunci; iar Dumnezeu Tatăl, în chip natural, este cu totul nedespărţit în întregul propriului său Cuvânt. Aşadar, cel care primeşte o poruncă divină, îl primeşte pe Cuvântul lui Dumnezeu aflat în ea. Şi când l-a primit, prin porunci, pe Cuvântul, l-a primit deopotrivă pe Tatăl, care fiinţează natural în el şi l-a primit şi pe Duhul, care fiinţează natural în el. De aceea, se spune: „Adevărat zic vouă: Cine îl primeşte pe acela pe care îl voi trimite, pe mine mă primeşte; iar cine mă primeşte, primeşte pe cel ce m-a trimis” (Ioan 13, 20). Într-adevăr, cine a primit o poruncă şi a urmat-o, ajunge să primească în chip tainic Sfânta Treime.

Neputinţa creştinului de a gândi sau imagina un Dumnezeu unic întreit în persoane pare să îl pună în imposibilitatea de a demonstra că fundamentul credinţei sale este unul raţional. În situaţiile obişnuite, cel care nu pricepe că unu este diferit de trei este copilul care încă nu a deprins folosirea elementară a raţiunii. Când află că doi şi trei sunt diferite de unu, sau că trei elemente nu pot avea prin adunare rezultatul unu, spunem despre copil că a deprins cunoaşterea lucrurilor lumii şi ulterior cunoştinţele matematice elementare. În ambele situaţii, între copil şi lucrurile lumii sau adevărurile matematice, avem capacitatea de a primi ceva din exterior şi activitatea cunoaşterii sau cunoştinţele, care tind să formeze o relaţie reciprocă independentă. Această relaţie o numim cunoaşterea umană.

În interacţiune cu lumea din afara sa, copilul nu învaţă să numere lucrurile pentru a şi le însuşi, lucrul acesta îl face apucându-le şi folosindu-le, ci pentru a-şi exprima distanţa faţă de ele. Lucrurile numărate îşi pierd din semnificaţie şi din importanţa lor pentru copil oricând se poate juca cu ele numărându-le. Abilitatea de a se juca cu ele este cunoaşterea umană, pe calea căreia începe să meargă. Cei avansaţi pe aceeaşi cale, erudiţii cunoscători ai multor lucruri care nu le sunt realmente prezente în viaţă, par şi ei să se joace cu lumea, fără să reuşească să şi-o însuşască, de vreme ce în final o părăsesc.

Cât priveşte dobândirea adevărurilor matematice, lucrurile sunt mai clare. Copilul nu le doreşte pentru sine, ci, dimpotrivă, vrea ca el să se livreze acelora în calitate de bun elev sau cunoscător, o calitate care nu se naşte din el, ci din tradiţia învăţământului făurită şi distribuită de alţii. Mai târziu, omul vrea să avanseze în această tradiţie sau să inoveze în cadrul ei, dar nu se poate desprinde de ea şi de mulţimea înaintaşilor sau contemporanilor, toţi nişte „alţii” care o susţin.

Aşadar, nu putem afirma despre om că vrea lucrurile lumii şi adevărurile matematice, ci numai că vrea cunoaşterea umană privitoare la ele. Când vine vorba despre un adevăr teologic precum Sfânta Treime, a spune că vrem cunoaşterea umană a lui Dumnezeu Unul şi întreit în persoane apare ca o contradicţie. Nu îl putem aduce pe Dumnezeul diferit de om într-una din activităţile umane, chiar dacă o astfel de activitate este nobila cunoaştere raţională.

Cu toate acestea, Sfântul Maxim susţine în textul citat că putem primi în noi Sfânta Treime. Nu o primim însă în felul cunoaşterii, ci tainic. Este un mod tainic de a o primi, pentru că noi nu suntem capabili să mergem prin cunoaştere pe urmele unităţii divine a persoanelor. Dimpotrivă, unitatea vine la noi, în virtutea faptului că Fiul este Tată şi Duh Sfânt. O primim tainic când nu suntem capabili să o cunoaştem şi nu vrem cunoaşterea ei. Ceea ce vrem este primirea şi urmarea unei porunci divine.

 Primirea poruncii nu este tainică. Ea are claritatea gestului copilului de a-şi însuşi şi folosi lucrurile lumii, înainte de a dori să se despartă de ele cunoscându-le. La fel cum copilul este una cu lucrurile folosite, fără distanţa cunoaşterii lor, primirea autentică a unei porunci divine îl face pe om una cu divinul din ea. Porunca divină este primită când viaţa omului este modificată de ea. Cum omul nu rămâne om când este separat de viaţa sa, cel ce primeşte porunca şi îşi schimbă viaţa potrivit ei nu mai poate fi diferit de ea.

Sfântul Maxim afirmă posibilitatea primirii Treimii chiar şi numai prin primirea unei singure porunci. Avem aici un privilegiu faţă de cunoaşterea umană care caută să cuprindă prin raţiune cât mai multe cunoştinţe pentru ca omul să o poată stăpâni. Privilegiul este însă greu de recunoscut pentru om, fiindcă în exerciţiul primirii acelei singure porunci trebuie să se desprindă de cunoaşterea umană, adică de unul din privilegiile cele mai mari din lumea oamenilor şi o face inclusiv prin afirmaţia aparent iraţională că unul este trei.