Filosofie - lectia XXIII - utilitarismul

Temă de lucru: utilitarismul

Se dă textul (J.S. Mill, Utilitarismul):

1. Alegeţi un exemplu de plăcere a corpului şi comparaţi-o cu un exemplu de plăcere spirituală, analizând în cazul fiecăreia cât de certă este, care este durata şi intensitatea.

6p

2. Pe baza analizei precedente, explicaţi pe scurt sensul afirmaţiei:

„E mai bine să fii un om nemulţumit decât un porc satisfăcut” (J.S. Mill, Utilitarismul)

3p

Se acordă 1 punct din oficiu

Filosofie - lectia XXII -capacitatea de a fi liberi

Eseu

Avem capacitatea de a fi liberi?

Redactaţi pe scurt un eseu cu tema  Avem capacitatea de a fi liberi?, atingând următoarele puncte:

Introducere

- care este sensul curent al termenului „libertate”? De ce aspiră o mare parte din omenire la libertate? 2p

Cuprinsul eseului

- răspunsul personal la întrebarea dacă omul are în mod natural capacitatea de a fi liber 1p

- justificarea tezei printr-un argument şi un exemplu concret 2p

- un posibil contraargument la teza susţinută şi respingerea lui 2p

Concluzie

- rezumarea pe scurt a conţinutului eseului 1p

Se acordă 1 punct pentru coerenţa eseului

Se acordă 1 punct din oficiu

Filosofie - lecţia XXI - Înţelepciune şi plăcere (temă eseu)

Eseu: „Înţelepciune şi plăcere”

Se dă textul:

Pe baza textului, alcătuiţi un eseu coerent despre posibilitatea ca înţelepciunea să ofere o viaţă plăcută, atingând următoarele puncte:

1. Introducere – explicaţia faptului că plăcerea este un scop al vieţii pentru mulţi oameni, oferind un exemplu concret (1p)

2. Explicarea tezei lui Epicur, potrivit căreia plăcerea constă în absenţa suferinţei din corp şi a tulburării din suflet (1p)

3. Motivul pentru care desfătările senzuale nu pot fi socotite plăceri (1p)

4. De ce înţelepciunea poate fi socotită o plăcere potrivit concepţiei lui Epicur despre plăcere? Oferiţi un exemplu concret de om înţelept sau faptă înţeleaptă care poate fi socotită plăcută (2p)

5. De ce înţelepciunea poate fi socotită sursă a altor virtuţi? (1p)

6. Cum poate fi înţelepciunea sursă a virtuţii curajului? (1p)

7. Concluzie – un răspuns la întrebarea dacă înţelepciunea poate fi urmărită ca ideal al vieţii, având în vedere cele amintite anterior în eseu (1p)

Se acordă 1 punct pentru coerenţa eseului

Se acordă 1 punct din oficiu.

Filosofie - lecţia XX - eseu despre examinarea vieţii

ESEU FILOSOFIE

EXAMINAREA VIEŢII

Pornind de la afirmaţia „o viaţă neexaminată nu merită să fie trăită” (Platon), alcătuiţi un eseu scurt, care să atingă următoarele puncte:

1. Introducere – răspuns la întrebarea de ce sunt necesare întrebările asupra propriei vieţi (2p)

2. Opinia personală şi susţinerea ei – trebuie sau nu să ne examinăm viaţa şi de ce? (3p)

3. Un exemplu concret care să ilustreze opinia susţinută (3p)

4. Stabilirea unei concluzii (1p)

Se acordă 1 punct din oficiu.

Filosofie - lecţia XIX - eseu despre ambiţie

ESEU FILOSOFIE

AMBIŢIA

Redactaţi un eseu de maxim o pagină cu tema ambiţiei:

1. Prezentaţi argumentat 2 aspecte positive şi 2 negative ale ambiţiei. (4p)

2. Explicaţi cum ar fi considerată ambiţia în morala hedonistă, potrivit căreia fericirea constă în plăcerea înţeleasă ca lipsa durerii şi a tulburării din suflet. (3p)

3. Explicaţi cum este posibil ca ambiţia să fie trăită în mod raţional, în spiritual moralei aristotelice, care consideră că putem atinge fericirea prin moderaţie. (1p)

Se acordă 1 punct pentru coerenţa eseului.

Se acordă 1 punct din oficiu.

Logica - lectia XIV - propoziţii categorice

LOGICĂ, ARGUMENTARE ŞI COMUNICARE

- LECŢIA XIV –

TEST LA LOGICĂ

- PROPOZIŢIILE CATEGORICE ŞI RAPORTURILE DINTRE ELE -

Se dă textul:

Oamenii inteligenţi gândesc de două ori înainte de a face un lucru, căci asta înseamnă să îţi foloseşti raţiunea când te confrunţi cu realitatea. Unele lucruri nu pot fi înţelese de prima dată. Numai cele simple pot fi făcute imediat, iar omul inteligent reuşeşte să le facă astfel.

1. Stabiliţi formele standard ale propoziţiilor categorice prezente în text în limbaj natural şi în limbaj logic, precizând ce tip de propoziţii sunt. 5p.

2. Descoperiţi o contradicţie prezentă în text pe baza raporturilor logice dintre propoziţiile categorice. 2p.

3. Pentru propoziţia „Orice om are defecte” luată ca adevărată, stabiliţi cum sunt celelalte trei tipuri de propoziţii categorice (adevărate, false, plauzibile). 1p

4. Reprezentaţi prin diagrame Venn şi Euler propoziţia de la punctul 3. 1p

1p oficiu

Filosofie - lectia XVIII - teorii morale

FILOSOFIE

Lecţia XVIII

TEORII MORALE

Rembrandt, Bunul samaritean

În privinţa sensului vieţii, Sigmund Freud îl identifica cu căutarea fericirii. Pentru el, fericirea avea două aspecte, pozitiv şi negativ, trăirea unor plăceri intense şi evitarea durerii. Însă fericirea era irealizabilă, în ciuda faptului că urmărirea ei era considerată un principiu vital. Vital, pentru că structura întreită a psihicului vorbea despre un dezechilibru major al vieţii interioare a omului, care nu ar putea fi atenuat decât prin urmărirea unei ţinte exterioare.

Fragilitatea interioară a interiorităţii dezvăluită de Sigmund Freud este dublată de o fragilitate exterioară a condiţiei umane. Istoria culturii umane a consemnat de la începuturile sale temerile oamenilor faţă de fragilitatea vieţii omului, fie că era vorba despre destinul personal (de exemplu, Epopeea lui Ghilgameş sau basmele românilor), fie despre soarta unei colectivităţi ( de exemplu, Iliada). Soluţia pentru a preîntâmpina nenorocirile vieţii individuale sau colective a fost iniţierea unor coduri morale şi de legi care să asigure un temei solid pentru o viaţă bună. Cele mai multe dintre codurile morale străvechi au fost religioase. În viaţa individuală, în locul urmăririi bunurilor şi situaţiilor dezirabile susceptibile pierderii (bunuri materiale, tinereţe, putere fizică), au fost propuse valori atemporale: binele, adevărul, dreptatea, curajul etc. Acestea sunt denumite virtuţi, fiind calităţi care fac un comportament excelent indiferent de circumstanţele exterioare.

Limitele codurilor religioase sunt reprezentate de neputinţa de a fi aplicate unei comunităţi largi care are viziuni spirituale diferite, dar şi imposibilitatea de a corespunde aspiraţiilor comune ale oamenilor de a trăi bine raportându-se la realitatea înconjurătoare, şi nu la una divină.

Filozofia antică greacă începând cu secolul VI î.e.n. a iniţiat un discurs despre moralitate, care să nu mai reglementeze viaţa oamenilor, ci să o îndrume spre înţelegerea a ceea ce este bine şi rău, încât fiecare să-şi poată ordona viaţa în funcţie de ele. Sursa gândirii morale a filosofilor este felul în care oamenii urmăresc binele, motiv pentru care recunoaştem semnificaţiile atribuite de ei binelui în viaţa curentă.

Aristotel (sec. IV î.e.n.)

- nu există un bine în sine, ci există un bine pentru fiecare gen de lucruri

Exemplu: binele toporului – un topor bun; care sunt calităţile care îl califică astfel?

- binele urmărit de oameni: fericirea (scop final), bogăţie, înţelepciune, etc. (scopuri intermediare)

- cum poate fi omul bun după analogia cu toporul bun? Pentru că raţionalitatea este trăsătura distinctă a omului, rezultă că va fi bun printr-un comportament bun.

De analizat afirmaţia lui Aristotel: „fericirea înseamnă activitatea sufletului conformă cu virtutea”.

- fericirea devine o stare obiectivă, există cazuri în care numim un om fericit sau bun datorită atingerii acestui gen de fericire?

Teoria morală a lui Aristotel este teleologică, pentru că binele este judecat în funcţie de scopul urmărit, fericirea şi eudaimonistă, pentru că scopul ultimo al omului este fericirea ca stare obiectivă.

Epicur (sec. IV î.e.n.) şi J.S. Mill (sec. XIX)

Propun teorii morale teleologice hedoniste: binele este apreciat în funcţie de scopul atins, fericirea, dar aceasta este înţeleasă subiectiv ca plăcere şi lipsa durerii.

Epicur- plăcerea: absenţa suferinţei din corp şi a tulburării din suflet (cel mai mare bun înţelepciunea)

                        - cum ajută urmarea acestui scop la apărarea de condiţia fragilă a vieţii?

J. S. Mill – plăcerea este utilitatea – binele meu este trăirea plăcerilor, iar acestea pot fi utile şi mie, dar şi celorlalţi.

            - necesitatea ierarhizării plăcerii după durată, certitudine, intensitate: de comparat plăcerea de a citi şi plăcerea de a mânca (care este mai utilă?)

*

Exemplu de situaţie morală:

Ecaterina Teodoroiu

Relatare: Într-o zi de duminică, prin noiembrie, Ecaterina a fost rănită ușor. Acest lucru a îndârjit-o și mai mult, devenind tot mai activă pe frontul ce parcurgea traseul Târgu-Jiu... A fost luată prizonieră și dusă la Cărbunești de unde a scăpat, împușcând santinela de pază. A revenit pe câmpul de luptă și la Bărbătești a fost rănită ușor la picior. În luptele din 6 noiembrie 1916 din apropiere de Filiași, un obuz i-a fracturat tibia și coapsa stângă, urmând o perioadă în care a trecut prin mai multe spitale… Miercuri, 22 august 1917, la ora 21,15, unitățile române au fost atacate și surprinse descoperite de unități din Regimentul 40 Rezervă german. Pe timpul retragerii, sublocotenenta Ecaterina Teodoroiu a fost lovită de două gloanțe de mitralieră pe Dealul Secului-Muncel și a căzut la datorie

Este vorba despre acţiuni morală? Sunt raţionale? Conferă plăcere? Contează atingerea unui scop în aprecierea morală a personajului?

Dacă spunem că este un exemplu de acţiune morală, judecăm binele în funcţie de intenţie, nu de scop, iar în locul fericirii apreciem acţiunea din datorie: acesta este demersul teoriei deontologice, susţinute de Immanuel Kant (1724-1804)

Rezumat:

Teorii teleologice

• Eudaimoniste (Aristotel)
• Hedoniste (Epicur, Mill)

Teorii deontologice (Kant)

Temă: exemplu de acţiune bună în funcţie de intenţia sa.

Logica - lectia XIII - propoziţii categorice

LOGICĂ, ARGUMENTARE ŞI COMUNICARE

- LECŢIA XIII –

Propoziţii categorice

Propoziţiile cognitive de care se ocupă logica sunt afirmaţii sau negaţii despre o stare de fapt (când se întâmplă ceva sau descoperim o situaţie de ordin mental sau natural), care ne asigură cunoaşterea acesteia.

O parte dintre ele este constituită de propoziţiile categorice cărora le corespund lingvistic propoziţiile declarative. În cadrul lor, se consideră că dobândim cunoaşterea unui lucru atunci când putem predica (kategorein = a predica) despre el legătura sau lipsa ei cu un altul.

Astfel, propoziţiile categorice exprimă raportul logic dintre doi termeni de apartenenţă sau opoziţie a unuia faţă de celălalat, fără a deduce existenţa acestui raport dintr-o altă stare de fapt.

De ex.:

Mulţi oameni săraci sunt nefericiţi.

Nicio carieră artistică nu este confortabilă.

Propoziţiile categorice pot lua valorile de adevăr ADEVĂRAT (1), FALS (0) şi PLAUZIBIL (?).

STRUCTURA PROPOZIŢIILOR CATEGORICE:

Subiectul – termenul despre care se enunţă ceva – S

Predicatul – termenul enunţat despre S – P

Elementul copulativ (de legătură) – exprimat prin verbul „a fi”, redând calitatea propoziţiilor categorice, fie afirmativă, fie negativă.

Chiar dacă verbul a fi nu este prezent lingvistic, propoziţiile pot fi traduse într-o formă în care acesta să apară.

De ex.: Bicicleta se apropie – Bicicleta este unul dintre obiectele care se apropie.

Cantitatea propoziţiilor categorice  se referă la partea din extensiunea termenului cu rolul de subiect despre care se afirmă sau neagă relaţia cu termenul cu rol de predicat şi este semnalizată de obicei prin elemente numite cuantori: toţi, niciunul, unii, oricine etc.

După cantitate, există 3 tipuri de propoziţii categorice:

1. universale – se referă la toată extensiunea subiectului: toţi, toate, oricare, oricine, niciunul, nimeni
2. particulare .................la o parte a extensiunii: unii, unele, câţiva, majoritatea
3. singulare (individuale)...numai la un singur element din extensiunea subiectului: acesta, aceasta, nume proprii, pronume personale la singular

TIPURI DE PROPOZIŢII CATEGORICE

După calitate, avem:

- propoziţii afirmative – raport de concordanţă între S şi P: Toţi S sunt P, Unii S sunt P

- propoziţii negative – raport de opoziţie între S şi P: Nici un S nu este P, Unii S nu sunt P

După cantitate, avem:

- universale – P se referă la toată extensiunea lui S: Toţi S sunt P, Nici un S nu este P

- particulare -  P se referă la o parte a extensiunii lui S: Unii S sunt P, Unii S nu sunt P

- singulare – P se referă numai la un element din extensiunea lui S: Acest S este P, dar pot fi reduse la universale, deoarece P se referă de fapt la întreaga sferă a lui S.

Propoziţiile exclusive:

a. Numai unii S sunt P

b. Numai unii S nu sunt P

devin propoziţii particulare de calitate opusă:

a’.Unii S nu sunt P.

b’. Unii S sunt P.

propoziţii exceptive:

Numai S sunt P devine Toţi P sunt S

Numai S nu sunt P devine Niciun P nu este S.

Din reunirea criteriilor calităţii şi cantităţii, avem:

Universale afirmative: Toţi S sunt P.  SaP

Universal negative: Niciun S nu este P.  SeP

Particular afirmative: Unii S sunt P.   SiP

Particular negative: Unii S nu sunt P.  SoP

Temă: ex. 1, p. 28 f-h

ex. 2, p. 28, g-j.

Logica - lecţia XII - clasificarea

LOGICĂ, ARGUMENTARE ŞI COMUNICARE

- LECŢIA XII –

Clasificarea

Clasificarea = operaţia logică prin care nişte obiecte sau noţiuni sunt ordonate şi grupate în diferite clase, eventual din ce în ce mai generale, folosind anumite criterii.

Clasificarea este un proces de abstractizare, extrăgând din noţiunile individuale caracteristica capabilă să-l integreze într-o clasă superioară alături de alte noţiuni. Depistarea clasei se realizează pe baza genului proxim indicat în definirea noţiunii.

Ex. PROFÉSOR = Persoană calificată care predă o materie de învățământ

Clasa: persoană calificată

Care sunt clasele în cazurile:

FERICÍRE. = Stare de mulțumire sufletească intensă și deplină.

SCÁUN  = Mobilă (de lemn, de metal etc.), cu sau fără spetează, pe care poate să stea o singură persoană.

Diviziunea este operaţia prin care dintr-un gen desprindem speciile sale, iar clasificarea este operaţia logică prin care ajungem la un gen pornind de la speciile sale.

Ex. vânătoare – vânătoare pe uscat – vânătoare pe apă – vânătoare cu armă de foc, vânătoar cu armă albă

Temă: divizaţi în cât mai multe specii genurile apă şi bunătate

Elementele clasificării:

1. obiectul clasificării – mulţimea de noţiuni ce vor fi supuse operaţiei de clasificare
2. clasele obţinute în urma operaţiei de clasificare (ex. de la porc, câine, urs, mistreţ, avem clasele animal domestic şi animal sălbatic)
3. criteriul clasificării (diferenţa specifică sau fundamentul clasificării) – proprietăţile pe baza cărora se realizează clasificarea (traiul pe lângă om – clasa animalelor domestice)

Regulile clasificării

1)      clasificarea trebuie să cuprindă 3 elemente: obiectul clasificării, clasele obţinute şi fundamentul clasificării.

2)      Clasificarea trebuie să fie completă – să integreze într-o clasă toate elementele ce constituie obiectele clasificării.

Clasificarea este incompletă – când nu apar toate speciile genului (animale domestice: pisici, cai – lipsind câini, porci etc.)

Clasificarea este abundentă – când apar specii străine genului – operă artistică: pictură, sculptură, mecanică

3)      pe aceeaşi treaptă a clasificării, între clasele obşinute trebuie să existe raporturi de opoziţie: contrarietate sau contradicţie (în cazul termenilor vagi, cerinţa se aplică numai nucleului)

4)      criteriul clasificării trebuie să fie unic într-o operaţie; ex. de eroare: sexul şi profesia drept criterii pentru obţinerea claselor femei, bărbaţi, vânzători, profesori

5)      regula omogenităţii: asemănările dintre obiectele aflate în aceeaşi clasă trebuie să fie mai importante decât deosebirile (nerespectarea ei poate conduce la încălcarea regulii 3)

                  ex. nu includem instrumentul muzical trianglu în clasa triunghiurilor

Temă: ex. 14, p. 23, c şi d

Logica - lectia XI - definitia

LOGICĂ, ARGUMENTARE ŞI COMUNICARE

- LECŢIA XI –

Definiţia

Definiţia

- este operaţia logică prin care se redau caracteristicile unui lucru care îl fac deosebit de toate celelalte lucruri

Funcţiile definiţiei:

1. distingerea unui lucru de celelalte; utilitatea acestei funcţii constă în faptul că majoritatea erorilor in privinta lucrurilor sunt cauzate de imposibilitatea de a le distinge de altele;

2. traducerea înţelegerii unui lucru oferite numai de un nume într-un limbaj mai accesibil;

Structura definiţiei:

a)      Definitul (A): obiectul care este explicat prin definiţie;

b)      Definitorul (B): explicaţia oferită definitului sub forma definiţiei;

c)      Relaţia de definire: raportul de identitate existent între definit şi definitor: A=_idB

Exemplu:

PRÁZNIC, praznice, s. n. 1. Masă (mare) dată după o înmormântare sau după un parastas ori pentru pomenirea unui mort; pomană, comândare. ♦ Petrecere mare; chef, ospăț, zaiafet. 2. Sărbătoare bisericească; p. ext. zi în care nu se lucrează. ♦ (Înv.) Aniversare a zilei de naștere a cuiva; patron. – Din sl. prazdĩnikŭ.

Praznic = definit

Masă (mare) dată după o înmormântare sau după un parastas ori pentru pomenirea unui mort; pomană, comândare; petrecere mare; chef… = fiecare dintre explicaţii reprezintă definitorul unor noţiuni diferite

Relaţia de definire este implicită odată cu fiecare explicaţie oferită.

Forma definiţiei

Deşi formele definiţiilor pot varia, fiind deseori unele sinonimice (de exemplu, praznic = chef), în general iau forma stabilirii genului proxim şi a diferenţei specifice.

Genul proxim este categoria cea mai apropiată în care intră definitul: de ex. praznic = masă;

Diferenţa specifică este trăsătura care distinge definitul în categoria de obiecte reprezentată de genul proxim: de ex: praznic = ... mare) dată după o înmormântare sau după un parastas ori pentru pomenirea unui mort.

Regulile pentru crearea unor definiţii corecte

1. Regula adecvării definitorului la conţinutul definit

Prevede ca între definit şi definitor să existe un raport de identitate;

Este exclus să existe:

- un raport de ordonare, caz în care definiţia este

                        a. prea largă – definitorul supraordonat definitului; de ex., scriitor = autor de creaţii culturale (autori de creaţii culturale pot fi si pictorii sau muzicienii, scriitorul fiind autor de opere literare)

                        b. prea strâmtă – definitorul subrdonat definitului; de ex., scriitor = autor de romane.

- un raport de încrucişare, caz în care definiţia este simultan pra largă şi prea îngustă; de ex., ziaristul = omul care publică în gazetă (există ziarişti care îşi desfăşoară activitatea în alte mijloace de presă şi autori care publică în gazetă fără să fie ziarişti)

2. Regula circularităţii

Definitul să nu se regăsească în definitor

de ex., Sinceritatea = atitudinea pe care o ai când eşti sincer

3. Regula definirii pozitive

Definitorul trebuie să arate ce este definitul, nu ceea ce nu este (din nimic se poate deduce orice)

            De ex., învăţătura nu este o joacă.

4. Regula definirii clare şi precise

Definitorul nu trebuie să conţină termeni metaforici sau vagi:

Bătrâneţe, haine grele.

5. Definiţiile trebuie să fie consistente

Se aplică numai la nivelul unor sisteme de definiţii, solicitând ca o definiţie să nu contrazică altele înrudite.

Temă:

Se dau enunţurile:

Preponderenţa incidentelor în care sunt implicate autovehicule a atins cote extreme.

Failibilitatea unei teorii evoluţioniste este incomensurabil mai mică decât dovezile paleontologice în favoarea ei.

Căutaţi definiţiile termenilor mai greu de înţeles şi transpuneţi apoi cele două enunţuri într-un limbaj mai accesibil.

Ex. 6, p. 22, punctele n-u